306
În zilele de 30 septembrie și 1 octombrie, în organizarea companiei Semtest BVN Mureș și sub directa coordonare a domnului Valer Sician-Director General al companiei, la sediul din Sângeorz Mureș au avut loc manifestările prilejuite de cea de-a XX-a ediție a ”Paradei Taurilor”.
O întâlnire mai mult decât utilă
La eveniment, pe lângă fermierii și specialiștii care au fost oaspeții organizatorilor, au mai participat lideri de asociații, cum ar fi doamna Iasmina Blidar-Director Executiv al Uniunii pe Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin-BOVICOOP sau domnul Petre Bordean-Președinte FCBR, dar și domnii Daniel Boda-europarlamentar și Antal Barabasz-Secretar de Stat în MADR.
Reluată după o pauză forțată de trei ani, această adevărată sărbătoare a geneticii animale din România, precum și, mai ales, a fermierilor crescători de bovine, a însemnat încă un moment de bilanț și de creionare a acțiunilor viitoare, atât în domeniul zootehnic, cât și în cel al relației comerciale dintre Semtest BVN Mureș și beneficiarii produselor și serviciilor sale, fermierii din întreaga Românie.
Întâlnirea a fost cu atât mai utilă cu cât ea a avut loc într-o perioadă marcată de greutăți enorme: urmele crizei sanitate generată de Covid 19, urme care nu au fost șterse cu totul din afaceri, criza generată de majorările de prețuri la input-uri și, mai ales, la energie, efectele negative indirecte ale războiului din Ucraina etc.
Valer Sician: ”Trebuie să fim uniți”
Primul moment important al acestei ediții s-a derulat în după-amiaza zilei de 30 septembrie, când, în Sala de festivități a companiei a avut loc seminarul cu titlul ”Genetica și reproducția la bovine între realități și perspective”.
În cuvântul său, domnul Valer Sician a insistat pe faptul că toate structurile din domeniu ar trebui să acționeze unitar împreună cu reprezentanții autorităților, pentru a depășit obstacolele momentului dar și pentru a da o coerență în timp a sectorului creșterii bovinelor din România.
Pe de altă parte, domnul Sician a pledat pentru o continuă instruire și perfecționare a fermierilor, principala condiție pentru dezvoltarea sectorului și pentru creșterea producției de lapte și carne de bovine.
În același seminar au mai fost susținute următoarele comunicări:
”Controlul calității laptelui-FCCL- Ilea Arghir
”Cooperativele Agricole-Model de organizare al fermierilor”-Iasmina Blidar
”AJCTM-Societate de ameliorare”-Daniel Cherecheș
”Genetica din Transilvania GTCA-Societate de ameliorare”- Andrei Stoica
Ulterior, majoritatea celor prezenți au dezbătut problemele specifice sectorului.
Petre Bordean: ”Sper ca autoritățile să facă ce promit”
A doua zi a evenimentului a fost marcată de Parada în sine, de fapt, cel mai important moment al evenimentului. În tribunele arenei Semtest, care s-au dovedit a fi neîncăpătoare, au luat loc cei peste 1000 de fermieri din întreaga țară, crescători de bovine de lapte sau carne.
Aceștia au admirat exemplarele de tauri aduși în arenă, tauri de clasă internațională care furnizează material genetic atât pentru fermierii români, dar și pentru cei din Germania, Austria, Croația, Moldova, Iran și China.
Momentul de vârf al Paradei l-a reprezentat aducerea în arenă a taurului Herzschlag, numit ”Bătăile inimii”, născut în data de 10.06.2014, care domină în ultimii ani podiumul mondial al rasei Bălțată tip Simmental.
În anul 2019, acesta a ajuns campionul mondial al rasei, în valoarea de ameliorare lapte, conform datelor publicate pe zuchtdata.at, cu VAL 143(89), + 1737 kg. lapte.
La ora actuală ”Bătăile inimii” se simt în întreg fondul genetic al rasei bălțată, la nivel mondial, prin cei 7 fii ai taurului care se găsesc în Top 100– Clasamentul european al rasei.
Între momentele de paradă au luat cuvântul mai mulți oaspeți, dintre care îi evidențiem pe domnii daniel Buda și Antal Barabasz, care au promis încă o dată fermierilor din arenă tot sprijinul lor, dar și pe domul Petre Bordean, medic veterinar și președinte al FCBR, care și-a exprimat speranța ca promisiunile celor doi focieiali să nu fie doar vorbe în vânt, ca în alte dăți.
X X X
Amintind că firmele de lactate Therezia și Mirdatod au beneficiat de câte un stand la care și-au expus produsele, să subliniem faptul că evenimentul a fost o reușită majoră.
Totodată, merită să felicităm pe toți cei de la Semtest BVN Mureș, atât pentru organizare, cât, mai ales, pentru întreaga activitate pe care o desfășoară la sediu, dar și în fermele din întreaga țară, în stagiile de instruire a fermierilor și în alte acțiuni pe care le întreprind.