167
Deputații au respins, prin lege, solicitarea Direcției Antifraudă a Ministerului Agriculturii ca 26 de firme din sectorul piscicol să returneze subvenții de circa 20 milioane de lei. Direcția ministerului a considerat că firmele au primit necuvenit subvențiile, dar parlamentarii au susținut că vina aparține unor funcționari, paguba urmând să fie acoperită din buget, informează Profit. Proiectul de lege fusese respins și de Senat în primăvara acestui an. Firmele în cauză lucrează în perimetrul siturilor Natura 2000 și au primit, în perioada 2010-2011, compensații financiare pentru pierderile suferite de pe urma păsărilor ihtiofage. Natura 2000 este o rețea europeană de zone naturale protejate, creată în 1992 din necesitatea de a proteja natura și a menține pe termen lung resursele naturale necesare dezvoltării socio-economice. România și-a asumat 381 de situri Natura 2000, care ocupă în total 17,89% din suprafața țării. În aprilie 2010, cele 26 de firme au aplicat la prima sesiune de proiecte pentru compensarea pagubelor produse de păsări în cadrul Programului Operațional pentru Pescuit, iar cererile de finanțare au fost aprobate de către Autoritatea de Management a Programului Operațional pentru Pescuit (AMPOP), firmele primind banii pe o perioadă de doi ani. După câțiva ani de la plata subvenților, în septembrie 2014, firmelor respective li s-a solicitat însă returnarea banilor, în urma unui control al Direcției Antifraudă a Ministrerului Agriculturii, deși, potrivit parlamentarilor, autoritățile efectuaseră în fiecare an misiuni de monitorizare și control, prin care au certificat că pierderile firmelor ajungeau până la 50% din activitatea lor economică.