163
(Comunicat) Federația Națională PRO AGRO și Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni – A.O.A.M. din dorința de a înregistra progrese în domeniul agriculturii performante în Republica Moldova și România, de a întări colaborarea antreprenorilor agricoli din ambele țări pentru valorificarea oportunităților de investiții în agricultură, de a facilita schimbul de bune practici precum și pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare, bazate pe principiile de egalitate şi avantaj reciproc, au încheiat un protocol de colaborare. Protocolul urmărește doua obiective principale: AOAMP și PRO AGRO vor contribui la promovarea colaborării dintre membrii celor două organizații, precum și pentru antreprenorii, în special agricoli, din Republica Moldova și România, prin facilitarea relațiilor economice durabile între reprezentanții mediului privat, public și asociativ, în limitele competențelor organizațiilor reprezentate și în conformitate cu legislația Republicii Moldova și România, precum și a normelor de drept internațional. AOAMP și PRO AGRO vor colabora pentru lansarea și realizarea proiectului “Parteneriat pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural din România și Republica Moldova” și organizarea anuală a Forumului Agricol Transfrontalier UFMR – Uniunea Fermierilor din Republica Moldova și România. În data de 10 noiembrie, la Chișinău, Federația Națională PRO AGRO, Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni – A.O.A.M. și Federația Națională a Fermierilor din Republica Moldova vor organiza Forumul Agricol Transfrontalier UFMR – Uniunea Fermierilor din Moldova şi România. În cadrul evenimentului vor fi prezenți un număr de circa 100 de fermieri (25 din România, 75 din R. Moldova), precum şi reprezentanţi ai autorităţilor din România şi R. Moldova unde se vor dezbate problemele producătorilor din sectorul agrozootehnic și industria alimentară din Republica Moldova, avantajele României care membru al Uniunii Europene și provocările pe care le întâmpină ambele state. În vederea facilitării cooperării, participanţii la forum vor avea tematici diferite de activitate. Acestea vor fi formate în funcţie de sectoarele prioritare identificate: Vitivinicol; Fructe şi legume; Cereale şi oleaginoase; Zootehnie (bovine, ovine, păsări, porcine, peste, albine); Industrie alimentară şi promovarea produselor; Tineri antreprenori. Grupurile de lucru vor defini pentru fiecare sector cele mai importante probleme şi vor identifica soluţii fezabile pentru diminuarea acestora, cu acţiuni concrete definite pe termen scurt, precum şi obiective pe termen mediu. Mai mult, în cadrul proiectului “Parteneriat pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural din România şi Republica Moldova” fi creată şi lansată prima platforma comună pentru promovarea şi cooperarea agricultorilor din Republica Moldova şi România – www.ufmr.eu Uniunea Fermierilor din Republica Moldova şi România (www.ufmr.ro)