Poți crește de unul singur? Cu siguranță nu, mai cu seamă într-un mediu atât de alert și variat ca cel al retailului modern. Profi se extinde cu aproximativ 100 de magazine pe an și, odată cu el, cresc și partenerii săi, producători, procesatori, transportatori sau firme de construcții, sporindu-și afacerile generate de această oportunitate. “Exemplele sunt nenumărate și unul dintre ele este parteneriatul dintre Profi și Kosarom, în urma căruia clienții magazinelor noastre, tot mai numeroși și aflați pe arii tot mai extinse, ajung să se bucure de produse proaspete, sigure, românești,” a declarat Daniel Cîrstea, Directorul general Profi Rom Food. “Este una din situațiile clasice în care toată lumea are de câștigat.” “Așadar și Kosarom este în același spirit; am reușit tocmai prin faptul că am pus cu toții umărul la treabă pe acest segment de piață; și mai ales în magazinele în care facem distribuție. Este un merit comun, un merit al muncii în echipă. Creștem și ne dezvoltăm împreună cu magazinele, asta înseamnă să ai un parteneriat sănătos care se dezvoltă sănătos. Experiența de a lucra cu retailul modern este una bună, care dă partenerilor posibilitatea să crească în mod natural, fiind o foarte bună oportunitate pentru companiile serioase,” a întărit Georgiana Peruc, Director Marketing Kosarom. În ianuarie 2014, Profi a demarat parteneriatul cu Kosarom pentru furnizarea de carne proaspătă în 31 de magazine. Astăzi, marfa Kosarom se vinde în 85 de magazine Profi din Moldova, Vrancea și Ardeal, iar cifra de afaceri a societății Kosarom în relația cu rețeaua Profi a cunoscut o crestere de aproximativ 40% de la an la an. “La început, colaboram cu Profi doar în Moldova, spune Nicolae Cornea, Director Național Vânzări - semicarcasă și carne tranșată, de la Kosarom. “Am început cu pași mici deoarece trebuia să aflăm mai întâi ce înseamnă acest sistem de lucru cu comenzi și livrări de cel puțin trei ori pe săptămâna, și, desigur, cum ne putem adapta. De aceea, ne-am angajat să colaborăm cu un număr rezonabil de magazine din Moldova, după care, treptat am dezvoltat colaborarea și în zonele Vrancea și Ardeal. Am avut sprijinul celor de la Profi și astfel am reușit împreună să venim în întâmpinarea cerințelor consumatorilor de carne proaspătă, iar rezultatele au început să apară de la o lună la alta,” concluzionează Nicolae Cornea. “Produsele Kosarom au un gust special pentru că sunt fabricate din carne de cea mai bună calitate, cu tehnologii moderne având la bază rețete tradiționale. Astăzi, cu propria flotă de mașini, compania livrează peste 80 de sortimente de produse. În plus, are propria fermă de porci - Suinprod Roman, și de pui - Avi-Top Războieni, propriile FNC-uri și propria genetică, adică un circuit închis care îi permite să controleze strict calitatea, trasabilitatea produselor fiind asigurată pe tot ciclul de producție,” a spus în continuare Georgiana Peruc. “De la bun început am avut o relație de colaborare bună și o comunicare strălucită. In businessul ăsta, comunicarea este esențială. Rezultatele vorbesc. În spatele acestor cifre de afaceri se află și aspectul pozitiv al comunicaării noastre.” Cu 397 de magazine în 41 de judete și municipiul București, și peste 9500 de angajați, Profi este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.