Prețurile la exportul global de carne de porc sunt acum la cel mai înalt punct din ultimii doi ani, fiind determinate de carnea de porc europeană care presupune costuri ridicate. Ca urmare, prețurile de carne de porc exportată au continuat să crească și în al doilea trimestru al anului 2017, iar acum sunt cele mai mari, începând din ianuarie 2015, potrivit consiliului AHDB-UK. Valoarea medie a cărnii de porc tranzacționata se bazează pe prețurile celor mai mari patru exportatori, Brazilia, Canada, UE și SUA. În luna iunie a acestui an, ea a atins 2,75 USD pe kilogram, fiind cu 9% mai mare decât în același moment cu un an mai devreme și, după cum s-a menționat, afându-se la cel mai înalt nivel din ianuarie 2015. Creșterea bruscă a prețurilor a fost determinată în mare măsură de creșterea continuă a valorii carnii de porc din UE în perioada aprilie-mai 2017. Acest lucru a însemnat că prețurile din UE au fost, în medie, cele mai ridicate față de cele patru mari exportatoare de carne de porc pe parcursul celor șase luni ale anului 2017. Și, numai în luna mai, ele au fost cu 6% mai mari decât media prețurilor de pe piața internațională. Prețurile mai mari pot părea un lucru bun, dar nu este neapărat cazul. De exemplu, dacă două supermarket-uri vând aceeași carne de porc la prețuri drastic diferite, consumatorul ar fi probabil tentat să selecteze opțiunea mai ieftină. Același lucru este valabil și pentru țările care importă volume mari de carne de porc. Așadar, țările care pot face acest lucru, se vor orienta spre importuri mai ieftine, evitând producătorii din Uniunea Europeană. Prețul extrem de ridicat al cărnii de porc din UE, în al doilea trimestru, indică faptul că produsul este cel mai puțin competitiv, începând cu februarie 2014, față de cel de pe alte piețe, potrivit AHDB-UK.