Stiri

139

Peste 1000 de copii au vizitat fabrica Danone

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) În anul școlar 2016-2017 peste 1000 de copii au vizitat fabrica de iaurt Danone din București, au descoperit cum se produce iaurtulși au învățat despre importanța unei alimentații echilibrate. Toți copiii care au vizitatfabrica Danone în ultimul an au luat parte și la un mini-program dezvoltat împreună cu partenerii de la Active Life, despre postura corectă și cât de mult îi ajută să crească armonios și să fie sănătoși.   O vizită la fabrica Danone durează 1 oră și 30 de minute, iar copiii sunt întâmpinați chiar de la poarta fabricii de mascota noastră, Văcuța Drăguța. Mai departe, micii școlari află despre drumul laptelui de la fermă la fabrică, despre cum fermenții îl transformă în iaurt și care sunt beneficiile acestuia într-o alimentație echilibrată.Urmează apoi vizita propriu-zisă: echipați corespunzător pentru intrarea în zona de producție, copiii pornesc în tur prin secția de ambalare și îi întâlnesc pe faimoșii roboți Vasilică și Spider Man, care se ocupă de ultima etapă a ambalării produselor.   Începând de anul acesta, datorită parteneriatului cu Active Life, copiii care iau parte la vizitele de fabrică învață acum și ce înseamnă o postură corectă, în cadrul unui atelier de educație anatomică ergonomică, special conceput pentru cei mici. Poziția incorectă în bancă, rucsacul prea greu sau statul aplecat pe telefonul mobil sau pe calculator sunt principalele cauze ale afectării coloanei unui copil, iar acesta poate dezvolta cu ușurință vicii de postură. Însă aceste probleme de postură pot fi prevenite ușor și, chiar și în cazul afecțiunilor deja existente, pot fi corectate până la vârsta de 12 ani, de aceea e cu atât mai important ca aceste informații să ajungă la copii cât mai devreme.   Proiectul vizitelor pentru copii în fabrica Danonea început în anul 2012 și este dedicat copiilor cu vârste între 6-12 ani, din clasele 0-IV. Un nou formular de înscriere pentru vizitele copiilor în fabrica Danone va fi disponibil la începutul noului an școlar, în luna septembrie, pe site-ul www.danone.ro și va fi anunțat pe pagina de Facebook Danone România.   Danone România   Danone România este lider de piață pe segmentul iaurturi. Compania are în portofoliu zeci de sortimente de produse, realizate în majoritate în fabrica din București, cu lapte proaspăt colectat de la fermierii români. Fabrica Danone din București a produs local primele iaurturi în 1999.   Danone România face parte din compania Danone, activă în domeniile: produse lactate proaspete, ape minerale îmbuteliate, alimentaţie pentru bebeluşi și alimentație medicală avansată.   Danone a facut primul pas pe piață în Barcelona încă din 1919, când Isaac Carasso a început să vândă primele iaurturi în farmacii, ca un leac pentru infecțiile intestinale, care afectau în special copiii.   Astăzi, compania își urmărește misiunea de a ajuta un număr cât mai mare de oameni să-și construiască, să-și mențină și să-și protejeze capitalul de sănătate, oferind produse sigure, gustoase și de cea mai bună calitate, menite să fie alegeri sănătoase cu bună densitate nutrițională și să adreseze nevoile diferitelor comunități.   Cele mai renumite mărci Danone includ iaurturi probiotice (Activia, Actimel), produse pentru copii (Danonino, Disney), mărci de răsfăț (Danette, Cremosso) și gamele Danone cu iaurt simplu și cu fructe, așa cum sunt în România Natural și Delicios.   Active Life România   Active Life România este o companie de sănătate posturală & wellness organizațional cu o experiență de peste 11 ani în România.   Active Life România oferă, prin echipa de profesioniști și specialiști kinetoterapeuți, servicii de masaj pe scaun la birou sau la evenimente corporate (on-site chairmassage) și stretching, ședințe de kinetoterapie și fizioterapie mobilă, evaluare posturală personalizată, consultanță în ergonomie, cursuri educaționale și workshop-uri de ergonomie și postură, spate sănătos, automasaj și wellness la birou.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2