"Am discutat despre calendarul aprobării noului program şi elementul de noutate este acela că, în cel mult două săptămâni, până la jumătatea lunii aprilie, România va primi scrisoarea de conformitate care va certifica faptul că toate negocierile sunt închise şi elementele au fost agreate între cele două părţi. Dacă la jumătatea lunii aprilie vom avea scrisoarea de conformitate pe urmă putem să lansăm ghidurile pe toate măsurile şi nu trebuie să mai aşteptăm acordul final pentru întregul program. Cred că la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai, vom fi în măsură să le lansăm pe toate, dar ordinea în care le vom lansa va fi supusă unei analize în comitetul de monitorizare de unde fac parte toţi partenerii sociali. Ştiu că este o aşteptare foarte mare pentru toate măsurile, dar noi vom încerca să răspundem acestor aşteptări”, a spus Constantin. Ministrul Agriculturii a anunţat că din 25 martie se vor primi deja primele proiecte pe două măsuri pentru care s-au încheiat deja negocierile cu Comisia Europeană, respectiv investiţiile în ferme şi tinerii fermieri. ”L-am anunţat pe comisar (comisarul european pentru Agricultură - n.r.) că România a luat decizia ca, pe răspunderea proprie, din 25 martie, să primească deja primele proiecte pe două măsuri pentru care s-au încheiat deja negocierile cu Comisia Europeană. Avem în aceste fel acordul verbal al Comisiei. Este vorba de măsura de investiţii în ferme şi măsura pentru tinerii fermieri”, a adăugat şeful MADR. Întrebat despre cauzele întârzierilor în ceea ce priveşte aprobarea PNDR 2014-2020 pentru România, Phil Hogan a spus că multe state se află în această situaţie, inclusiv ţara sa, Irlanda. ”Foarte multe programe naţionale au venit în acelaşi timp şi toate trebuie aprobate, dar deocamdată doar 10 state au primit aprobarea. Statele membre au primit observaţii şi la rândul lor au cerut clarificări pe anumite aspecte. Banii din program nu vor fi pierduţi pentru că reglementarea CE spune că dacă nu primesc aprobarea până în decembrie banii se transferă pe anul următor şi nu se pierd. De asemenea, sunt foarte multe consultări cu DG mediu, DG Schimbări Climatice, DG Dezvoltare regională dar şi aspecte financiare pentru a putea verifica dacă banii sunt cheltuiţi în mod corect. Deci foarte multe ţări, inclusiv ţara de unde provin eu, Irlanda, se află în situaţia României”, a spus Phil Hogan. România are alocată, prin PNDR 2014 - 2020, o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite României, iar 1,347 miliarde de euro reprezintă contribuţia naţională.