Ferma

218

Phil Hogan promite sprijin pentru crescătorii de porci

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan promite sprijin pentru crescătorii de porci și a promis că va lua măsuri pentru a susţine preţurile la carnea de porc, în încercarea de a ajuta un sector afectat de embargoul rusesc, transmite Reuters.

  Cu ocazia unei vizite la Salonul agricol de la Paris, Phil Hogan a apreciat drept cel mai eficient instrument la dispoziţia Comisiei introducerea de stocuri pentru produsele din carne de porc, o propunere în acest sens urmând să fie confirmată marţi la reuniunea Comitetului Regiunilor de la Bruxelles.   ”Sunt conştient de dificultăţile cu care se confruntă crescătorii de porci. Producătorii au fost afectaţi de pe urma embargoului nejustificat impus de Rusia', a declarat Phil Hogan. Potrivit acestuia, constituirea de stocuri 'ar urma să retragă de pe piaţă o cantitate considerabilă de produse, stabilizând situaţia financiară a fermierilor, şi va permite pieţei să-şi revină prin stimularea preţurilor”.   Moscova a introdus, în luna ianuarie 2014, un embargou pentru carnea de porc din UE, motivul oficial fiind cazurile de febră aftoasă africană în Lituania şi Polonia. Exporturile UE de carne de porc în Rusia s-au ridicat la un miliard de euro în 2013.   Comisia Europeană a recurs la constituirea de stocuri şi pentru laptele praf şi brânzeturi, în urma embargoului introdus de Rusia în luna august 2014 pentru produsele alimentare provenite din statele occidentale. Însă ulterior această măsură de ajutor a fost suspendată din cauza solicitărilor nejustificat de mari ale anumitor producători.   Amintim faptul că APCPR, împreună cu AFIR, au cerut în numeroase rânduri ca autoritățile din România să vină urgent în sprijinul fermelor de porci care acum sunt în situația de a vinde carcasele la ptețuri sub cele de producție, fapt care a condus sectorul într-o situație disperată, apropiată falimentului.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2