Dimineata incepea intotdeauna cu sticla de lapte. Da, aia cu gatul larg, aia comunista, aia fara de care nu se putea gandi masa de dimineata, de dinaintea plecarii la scoala. Drumul de pe treptele casei si pana la poarta parea uneori ametit de netrezirea definitiva din mrejele somnului de copil dar, peste numai cateva clipe, aburul laptelui care fierbea in oala si, mai ales, placerea de a alege smantana ce se aduna la suprafata canii veneau ca o dulce rasplata.

Da, a fost o vreme in care, pe abonament, sticla de lapte iti era adusa la poarta sau la usa apartamentului de bloc. Alaturi de ea, te asteptau, dimineata de dimineata, borcanele de iaurt: mari sau mici, dupa cum platisei. Masina de lapte se scurgea alene pe strazi sau printre aleile de bloc, iar laptarul facea turul. Da, pe vremea aceea nu era de gandit o dimineata fara lapte. Iar, sticla de lapte era intr-atat de pretioasa, incat, niciodata, dar absolut niciodata nu se afla printre sticlele ce erau duse la ICVA. Ceva mai tarziu, sticla de lapte a ajuns o belea. Obiceiul de a te abona la fabrica pentru a-ti fi adus laptele acasa devenise prea burghez, in mintea prostilor din partidul comunist. De fapt, nu prea mai era lapte si, cand au anuntat ca se sisteaza plata abonamentelor, propagandistii nu voiau altceva decat sa mascheze lipsa, prin minciuna. De fapt, lapte era, dar nu pentru romani. Pentru milioanele de copii, sticla de lapte devenise, calvar, corvoada. Diminetile nu mai incepeau cu fuga vesela spre poarta ori spre usi, ci cu trezitul de dimineata, cu sacosa uriasa in care erau puse sticlele goale si borcanele de iaurt, cu drumul clatinat de efort pana la Alimentara, cu tremuratul, cu asezatul la coada si, mai ales, cu pietroiul pe care trebuia sa-l gasesti si sa il pui alaturi de sacosa, pentru a te inlocui in vremea in care ai fi plecat din rand. Pietroiul era umilinta suprema. Pietroiul si sticlele goale erau simbolul decaderii totale, a degradarii conditiei de om, a degradarii acoperita propagandistic de mai binele urlat din televizoare, seara de seara, la Telejurnal. Spre jumatatea anilor 80, drumul pana la magazin, pentru a cumpara lapte, nici nu prea mai avea rost. E drept, partidul, adica, Partidul, avusese grija sa te ajute: decisese ca ambalarea laptelui trebuia sa se faca la pungi. Asadar, daca voiai lapte, nu trebuia sa te cari la servici cu sticla dupa tine. La terminarea programului sau chiar in orele de program, telefonul fara fir al foamei te anunta: S-a bagat lapte Și, daca erai iute de picior, puteai fi fericitul cumparator al unui litru, doua, de lapte. Abandonata fara rost, sticlei de lapte i s-a gasit iute o alta intrebuintare. Cum, lapte nu mai era, nu putini le-au vopsit in alb, pe la interior, ducandu-le la servici pline cu vodca. Leafa mergea, timpul trecea, vodca se bea, iar clasa muncitoare, fireste, cu drag muncea Alienarea unei societati, stricarea rosturilor unei lumi erau, de acum, definitive: din sticla de lapte se bea vodca Iar sirul de pietroaie care erau aliniate in fata magazinului insemna totul: saracie seaca, disperare, umilinta, dezumanizare, viata de sobolan. Multi, au uitat acele vremuri ori nu mai vor sa si le aduca aminte. Nostalgicii vorbesc despre productiile uriase de lapte si lactate, de numarul septelului. Uita, insa, sa spuna esentialul: tot ce era bun, nu era pentru romani. Laptele nu era pentru ei, nici iaurtul, nici branza, nici cascavalul. Prin 78, am mancat prima oara rulouri de cascaval afumat, in doua straturi de grasime. Nici prin cand nu imi trecuse ca poate sa existe asa ceva. O cunostinta il cumparase printr-o alta cunostinta, de la unul dintre magazinele cu circuit inchis ale Gospodariei de Partid si, vazandu-ma cum inghit in sec, mi-a intins o bucata, sa gust sa nu mor prost Dar, stiam ca, daca lui, fiu de Șef de unitate la Alimentara, ii era rezervata si o astfel de finete, mie, si milioanelor de romani nu le era rezervat decat pietroiul pe care sa il puna la o coada a