Ferma

214

Pig Progress: Top Ten Global Pig Farm

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În ediția din ianuarie, publicația de circulație internațională Pig Progress a întocmit un Top Ten Global Pig Farm. Clasamentul, de altfel, foarte interesat, nu este axat pe vânzări, producție sau pe alte aspecte de performanță comercială, ci pe principalele direcții de management al afacerilor. Ca opinie personală, să spunem că fermele trecute în top-ul publicației amintite au caracteristica generală a interesului față de cercetare, mediu și tehnologii performante. Iată clasamentul pe care vi-l prezentăm ca modele de dezvoltare a unei ferme de creștere a porcilor:1 DBN, China-Plan uriaș de dezvoltare   Piața chineză a porcilor este în continuă mișcare, companiile având planuri ambițioase. Da Bei Nong (DBN) activează  în sector de 20 de ani, dar până în 2015 s-a concentrat în principal pe produse alimentare și produse de sănătate. Încă de atunci, lucrurile s-au schimbat. Scopul este acum să producă 30 de milioane de porci finisați, până în 2030. Unul din pașii acestui proces a fost extinderea puternică a parcului de tehnologie Yutian DBN, la est de Beijing. Acesta conține 2 complexe agricole separate, un centru de instruire și facilități de sprijin.   2-Beerens, Olanda: Reutilizarea energiei   Reutilizarea energiei este importantă, deoarece contribuie la durabilitatea unei ferme și reduce costurile. Reutilizarea căldurii provenită de la epuratoarele de aer care se utilizează în altă parte a fermei, prin utilizarea sistemelor de schimb de căldură reprezintă un punct de dezvoltare al fermei Beerens, din Olanda. Cu toate acestea, schimbătoarele de căldură pot fi sensibile la frig când temperaturile scad, mai ales când sunt amplasate în spatele injectorilor de aer. Prin urmare, Stienen BE a dezvoltat un schimbător de căldură inovator, care utilizează un plastomer, echiamentul fiind introdus de ferma Beerens.   3-Siljebjerggaard Farm, Danemarca: Grija pentru scroafe   Sistemele care oferă mai multă libertate pentru scroafe în timpul alăptării sunt promovate activ în fermele nordice, dar, ca întotdeauna, rămâne întrebarea: care sistem asigură bunăstarea scroafei și siguranța purceilor? Pentru a răspunde mai bine la această întrebare, ferma Siljebjerggaard din Braedstrup-Danemarca, a adăugat o unitate de testare, în care 10 sisteme diferite sunt testate una lângă alta, utilizând fiecare sistem în parte în funcție de caracteristicile specifice ale fiecărui animal.    4-Kreins, Luxemburg: Zootehnie macro într-o țară mică   Creșterea porcinelor nu se face doar în țările mari, ci și într-o țară mică, precum Luxemburg. De fapt, există câteva avantaje distincte. În absența unui mediu zootehnic dezvoltat, familia Kreins, din Luxemburg, a avut ocazia să-și dezvolte ferma pentru a-și îndeplini propriile obiective, ajutați și de lipsa concurenței din zonă, asigurând o perfectă stare de sănătate a animalelor.   5- Green Acres Farm, SUA: Fermă de cercetare   Pentru a cunoaște adevăratele neajunsuri despre modul în care purceii își digeră mâncarea, uneori este necesar să le observăm atent comportamentul. În acest fel este posibil să se înțeleagă ce arată digestia la capătul intestinului subțire. Agenția de cercetare Green Acres, deținută de Novus, face exact acest lucru, efectuând o serie întreagă de alte studii nutriționale privind porcii. În total, ferma de cercetare poate găzdui 288 de porci care alăptează, precum și 84 de vaci și 5.500 de păsări de curte.    6-HoCoTec, Columbia: Un exemplu pentru America Latină   Acum, Columbia se îndreaptă rapid spre un viitor mai bun, iar fermele de porci devin din ce în ce mai mari. Pentru consultantul Edgar Villamizar, acest trend a fost semnul că a venit timpul să nu spunem producătorilor doar cum să facă mai bine un lucru, ci și să le arătăm. Prin urmare, el a construit facilitatea HoCoTec, în apropiere de Villavicencio, în colaborare cu asociatul olandez Luc Willekens. Moderna fermă de 250 de scroafe a fost deschisă în 2014 și a atras atenția fermierilor din întreaga Americă Latină, fiind în prezent în curs de extindere, obiectivul lor principal fiind acela al unei ferme-școală.    7-Van Veldhuizen, Olanda: Fără antibiotice, fără vaccinuri   O perspectivă fascinantă asupra a ceea ce este posibil să faci, atunci când există o atenție deosebită pentru igienă într-o fermă de porci, o oferă ferma Van Veldhuizen, situată aproape de Ede, în inima Olandei. Facilitățile de finisare fincționează perfect. Rezultate: o rată de creștere substanțial mai mare, o mortalitate mai scăzută și nicio utilizare a antibioticelor sau a vaccinurilor.    8-Gaec de Mirtanges, Franța: producția de porci în afara Bretaniei   Oricine se gândește la porci și la Franța, se gândește la regiunea Bretaniei. Există totuși ferme importante și în afara acestei regiuni, iar ferma Gaec de Mirtanges, din Estul Franței este un model perfect de dezvoltare.    9-Cargill Global Innovation Center, Olanda: Parte a unei rețele globale   Cargill Animal Nutrition este activă la nivel global, dar pentru a fi activă pe piața mondială, compania are nevoie de o bună rețea de ferme de cercetare pentru cercetare și dezvoltare. Una dintre facilitățile cheie pentru hrana porcinelor este situată în Velddriel, Olanda. Ferma a adăugat o unitate de focalizare foarte modernă pentru porci, ceea ce permite cercetătorilor să efectueze studii fundamentale, având condiții optime pentru analiza sângelui, a fecalelor, a urinei și a țesuturilor, precum și a nutriției.   10-Iowa Lakes, Statele Unite: Porci crescuți de studenți   Porcii din ferma comunității Iowa Lakes Community College se bucură de îngrijirea tinerilor entuziaști. Toți sunt studenți la colegiul local, alegând să facă un curs de doi ani în domeniul producției de porcine. Facilitatea a fost extinsă și are acum o capacitate de 56 scroafe, o unitate de înțărcare și un total de 360 de posturi de finisare. Pentru studenți, acest mod de predare este ideal, explică Kelly Dodge, instructor, deoarece elevii petrec mai mult timp în interiorul fermei decât în sala de clasă.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2