288
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Poultry Integration Farms din Satu Mare preia de la Sam Mills Europe din Botiz și Sam Mills Feed din Botiz anumite active destinate producţiei şi comercializării de pui vii, producţiei şi comercializării de pui de o zi şi comercializării ouălor de incubaţie.
Poultry Integration Farms SRL, o societate nou înființată, deținută de Europa Agrar, are ca obiect principal de activitate creşterea păsărilor.
am Mills Europe SRL fabrică produse de morărit, iar Sam Mills Feed SRL fabrică preparate pentru hrana animalelor de fermă.
În urma analizei acestei concentrări economice, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea notificată nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.