Aceasta decizie este aproape un sacrilegiu in Franta, tara cu 246 de tipuri de branza, dupa cum a spus Charles de Gaulle, comenteaza publicatia britanica. Potrivit bucatarului sef al lui Sarkozy, Bernard Vaussion, presedintele a decis sa elimine grasimile. Aversiunea sefului statului fata de branza a fost pe punctul de a genera un incident diplomatic in octombrie, cand Sarkozy i-a spus unui alt lider european despre cancelarul german Angela Merkel: "Spune ca este la regim, dupa care mai ia o portie de branza". Liderul francez prefera "alimente usoare, echilibrate si carnea de pasare in loc de cea rosie", spre deosebire de predecesorii sai, a declarat bucatarul sau. Daily Telegraph aminteste ca francezilor nu le-a fost usor sa accepte nici ca liderul lor nu bea vin, o sursa de mandrie nationala. La recomandarea sotiei sale Carla, fost top model si cu 13 ani mai tanara, fostul presedinte la un moment dat "dependent de ciocolata", urmeaza un program draconic de fitness si dieta. El mananca in general peste, legume si salate. Atunci cand vrea ceva dulce, el prefera sorbet-ul. Iar singura branza acceptata este cea proaspata.