România ocupă locul 4 în Europa la numărul de oi, după Turcia, Marea Britanie şi Spania – potrivit ultimelor date ale Eurostat – dar crescătorii au început să se plângă: afacerile nu mai merg, subvenţia s-a redus, preţul cărnii, al produselor din lapte şi al lânii a scăzut, hrana pentru animale s-a scumpit, iar afacerile sunt la limită. „Afacerea cu ovine a fost rentabilă, acum supravieţuim. Acum 5 ani de zile am dat berbecuţul în viu cu 10 lei kilogramul, acum trei ani am dat cu 8,5 lei şi acum îl dau cu 6 lei /kg. Reuşim să ne scoatem cheltuielile, nu suntem falimentari, dar nici profit mare nu avem. Sunt persoane care au vândut cu 5 lei kilogramul, ăla e faliment curat“, spune Liviu Boldan, un fermier din Satu-Mare, proprietar a 5.000 de capete de ovine pe care le creşte pentru comercializarea mieilor în Siria. Dacă în anii precedenţi afacerile cu ovine generau o marjă de profit de 20-30%, acum ciobanii luptă să-şi scoată cheltuielile. Preţul mielului aproape că s-a înjumătăţit, ajungând la 6 lei/kg în viu, preţul porumbului a crescut la începutul anului faţă de 2015, subvenţiile se lasă aşteptate, iar cererea pe piaţă a scăzut atât în ţară, cât şi la export, noteaza Stirile agricole.