Tehnologii

148

Prevenirea cresterii costurilor fiscale

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Politicile comerciale pe care producatorii sunt obligati sa le accepte pentru a fi prezenti in marile retele de retail, in vederea maximizarii profitabilitatii si nu numai, nu mai reprezinta demult un subiect tabu. In acest sens, un bun management fiscal poate preveni cresterea costurilor fiscale.

Taxe/bonusuri – contrapartida pentru servicii vs. reduceri comerciale Majoritatea contractelor incheiate intre retaileri si producatori fac referire, aditional livrarilor de bunuri realizate de catre producatori pentru retail, si la diverse elemente de cost pe care furnizorul este nevoit sa le suporte (altfel, cel mai probabil, colaborarea dintre parti devine anevoioasa). Aceste costuri sunt intalnite de regula sub denumirea generica de taxe/ bonusuri, fiind facturate de catre retaileri pentru diverse activitati pe care acestia le intreprind. Cu titlu de exemplu, amintim cateva: taxa pentru servicii logistice, pentru servicii de marketing, bonus calculat in functie de cifra de afaceri pentru produsele vandute in cadrul campaniilor promotionale, etc. Desi aparent facturarea unor astfel de taxe/ bonusuri nu atrage efecte fiscale negative la nivelul unui producator, practica ne arata ca realitatea e cu totul alta. Astfel, in cele ce urmeaza ne vom concentra atentia asupra impactului negativ asupra pozitiei privind TVA la nivelul producatorului si asupra tratamentului cheltuielilor determinate de astfel de aranjamente. Din punct de vedere al TVA, atunci cand analizam o tranzactie, trebuie acordata o atentie sporita naturii operatiunii in cauza, respectiv, daca ne referim la o livrare de bun (un transfer al dreptului de a dispune de bunuri in calitate de proprietar) sau o prestare de servicii (orice operatiune care nu constituie livrare de bunuri). De asemenea, nu este de neglijat nici scopul economic al tranzactiei. Absenta substantei economice aferenta unei tranzactii poate duce la reclasificarea acesteia si, implicit, la schimbarea tratamentului de TVA. Mai mult, pentru a stabili daca operatiunea intra in sfera TVA, aceasta ar trebui sa fie efectuata cu plata, respectiv sa existe o legatura directa intre operatiune si contrapartida obtinuta si sa aduca un avantaj clientului. Regulile stabilirii tratamentului de TVA Odata identificate aceste aspecte, vor fi usor de urmarit regulile care guverneaza stabilirea corecta a tratamentului de TVA aplicabil unei tranzactii, cum ar fi: determinarea locului de impozitare, a persoanei obligate la plata taxei, a bazei de impozitare, exercitarea dreptului de deducere, declararea si raportarea operatiunii, etc. Este important de retinut ca in cazul bazei de impozitare, legislatia privind TVA face referire la o serie de situatii de ajustare a acestei baze. Din analiza acestora extragem doar o parte relevanta pentru tema dezbatuta: ajustarea bazei de impozitare ar trebui realizata in cazul rabaturilor, remizelor, risturnelor si altor reduceri de pret acordate dupa livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor. Prin urmare, observam ca aceasta ajustare nu reprezinta in fapt contravaloarea unei livrari/ prestari si, mai mult decat atat, ar trebui realizata in beneficiul direct al clientului. Din punct de vedere formal, in astfel de situatii de ajustare (acordare de bonusuri, reduceri) furnizorii de produse ar trebui sa emita facturi cu semnul minus catre comercianti. Totusi, exista situatii cand aceste bonusuri/ reduceri sunt facturate incorect in practica. Mai exact, clientii sunt cei care emit facturi cu semnul plus catre furnizorii lor. Aceste inconsistente le regasim frecvent in cazul taxelor/ bonusurilor impuse de catre retaileri (amintite in preambul), fiind generate de analiza superficiala a naturii si substantei economice a tranzactiei in sine amintite mai sus. Studiu de caz In continuare, supunem analizei un exemplu sumar: In contractul incheiat de catre un producator de produse din carne cu un retailer, se stipuleaza ca vor fi percepute anumite bonusuri, dupa cum urmeaza: (i) bonus de 2% pentru activitatea de promovare a produselor producatorului de catre comercianti si (ii) bonus de 1% pentru o cantitate de 1000 de produse din carne achizitionate de catre retailer intr-o luna. Retailerul emite o factura (cu semnul plus) catre producator pentru aceste bonusuri, in baza careia acesta din urma deduce TVA. O astfel de modalitate de facturare nu este corecta integral, din perspectiva TVA, cata vreme cele doua bonusuri se disting ca natura (si anume, bonus de volum si bonus pentru promovare). In consecinta, si tratamentul de TVA va fi unul diferit. In cazul activitatii de promovare a produselor producatorului, bonusul primit de catre retailer reprezinta, din perspectiva TVA, contrapartida aferenta unui serviciu de marketing, existand o legatura directa intre plata si serviciu. Prin urmare, emiterea unei facturi (cu semnul plus) de catre retailer este in conformitate cu prevederile referitoare la TVA. In oglinda, exercitarea dreptului de deducere a TVA aferenta acestei achizitii va fi corecta la nivelul producatorului (sub rezerva ca acesta dispune de documente justificative cerute de legislatia fiscala in vigoare). Insa, daca ne raportam la bonusul pentru cantitatea de produse achizitionate intr-o luna, acesta reprezinta un bonus de volum fiind interpretat din perspectiva TVA drept o reducere comerciala. Spre deosebire de prima situatie, in acest caz producatorul este cel care va trebui sa emita o factura (cu semnul minus de aceasta data), realizand astfel ajustarea bazei de impozitare aferenta livrarii initiale de bunuri. Nerespectarea acestei modalitati de facturare va avea consecinte negative asupra pozitiei de TVA la nivelul producatorilor deoarece, dreptul de deducere exercitat de catre producatori, in baza facturii primita de la retaileri, este respins de cele mai multe ori la rambursare, chiar daca TVA a fost colectata si platita de catre comerciant. Consecinta acestui fapt duce la impunerea, in anumite situatii, a unor datorii fiscale suplimentare, cu efect de cascada, pe care producatorul va trebui sa le finanteze. Din punctul de vedere al impozitului pe profit, prestarea de servicii trebuie sustinuta prin intermediul documentelor justificative. Astfel, pentru a evita ca aceste cheltuieli sa fie considerate nedeductibile, contribuabilii trebuie sa detina documente justificative pentru a demonstra faptul ca acele servicii au fost prestate si in beneficiul producatorului. In cazul in care aceste servicii nu pot fi justificate, cheltuiala respectiva poate fi considerata de catre autoritati nedeductibila. In egala masura, este important ca producatorii sa dispuna si de un sistem care contine informatii cu privire la reducerile comerciale oferite, promotii, etc. In cazul absentei acestei baze de date, exista riscul ca autoritatile fiscale sa nu ia in considerare reducerile acordate, fapt care poate conduce la stabilirea unor obligatii fiscale suplimentare. Pe scurt, pentru a preveni potentiale costuri suplimentare, inainte de a incheia un contract cu un partener de afaceri privind aranjamente similare, ar trebui realizata o analiza atenta a tipurilor de activitati descrise in contract, precum si a implicatiilor fiscale, si nu numai, ce deriva din acel contract.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2