Ferma

266

Primele credite acordate prin FEI, cofinanțate din PNDR

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Recent, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanții Ministerului Agriculturii Rurale (MADR) și cei ai Fondului European de Investiții (FEI), sub coordonarea secretarului de stat Teodora Gabriela GHENIU. MADR și FEI au semnat ”Acordul de finanțare pentru implementarea instrumentului financiar” în noiembrie 2017.   În cursul anului 2018, FEI a definitivat procesul de selecție a intermediarilor financiari și a încheiat Acorduri operaționale cu 5 bănci: Banca Comercială Română, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank.   Băncile selectate în cadrul instrumentului financiar au acordat primele credite, fiind totdată implicate în permanență în pregătirea personalului și adaptarea procedurilor interne la prioritățile de investiții stabilite prin PNDR. Astfel, până la sfârșitul lunii februarie 2019, au fost acordate un număr de 13 credite în valoare de aproximativ 1 milion euro.   Întâlnirea a avut ca scop evaluarea stadiului și a progreselor realizate în implementarea instrumentului financiar de împrumut cu partajarea riscului finanțat din Programul Național de Dezvoltare Rurală.   Reprezentanții FEI au menționat, în cadrul întâlnirii, că instituțiile financiare din piață au primit cu interes această facilitate de creditare care se adresează fermierilor și afacerilor din mediul rural. Reprezentanții MADR și-au exprimat disponibilitatea de a colabora cu reprezentanții FEI și cu cei ai instituțiilor financiare selectate pentru a facilita accesul potențialilor beneficiari la produsele de creditare cofinanțate din FEADR.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2