TehnologiiStiri

183

Primul hamburger din celule stem

autor

MeetMilk.ro

distribuie

După cinci ani de teste și cercetări, azi a fost servit primul hamburger preparat din carne obținută în laborator. Omul de ştiinţă olandez Mark Post și-a văzut astăzi visul cu ochii. La Londra, doi experţi în domeniul culinar, autorul de cărţi de bucate Josh Schonwald şi cercetătorul austriac în domeniul alimentar Hanni Rutzler au degustat cel mai scump hamburger din istorie. A fost nevoie de 5 ani de cercetare şi investiţii de peste un sfert de milion de euro pentru a realiza primul hamburger care conține carne obținută în laborator, din celule stem. Bucata de carne din hamburger este alcătuită din 20.000 de bucăţi minuscule de ţesut pe care profesorul de fiziologie vasculară și echipa lui le-au cultivat în laborator timp de mai bine de trei luni. Ideea de a produce carne în laborator, din celule stem, constituie, în viziunea lui Mark Post, o alternativă la metodele tradiționale de obținere a cărnii: creșterea și sacrificarea animalelor. În contextul sporirii populației la nivel global, aceste metode devin ineficiente, neputând asigura necesarul de consum. În plus, costurile obținerii cărnii sunt destul de ridicate, iar procesul implică folosirea unor resurse importante, cum este apa. Cercetătorul olandez a vrut să demonstreze că obţinerea cărnii în laborator nu mai este o simplă fantezie ci poate deveni o soluţie alternativă la producţia tradiţională de carne, care are un impact negativ asupra mediului. "Vacile sunt foarte ineficiente. Ele au nevoie de 100 de grame de proteină vegetală pentru a produce doar 15 grame de proteină animală, care poate fi mâncată de oameni. De aceea, trebuie să le oferim vacilor o cantitate foarte mare de hrană pentru ca apoi să avem şi noi ce mânca. Astfel, se pierde de fapt foarte multă mâncare. Obţinerea cărnii în laborator ne face mai eficienţi şi nu trebuie să sacrificăm vacile şi nici nu se mai produce metan", a declarat Mark Post, citat de The Guardian. Pentru a acoperi necesarul de carne la nivel mondial, aproape o treime din suprafaţa planetei este acoperită cu păşuni, care folosesc la obţinerea furajelor necesare hrănirii animalelor care sunt crescute pentru producţia de carne. Spre comparaţie, doar 4% din suprafaţa planetei este acoperită cu culturi destinate exclusiv hrănirii oamenilor. (evz.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2