269

Procesatori: prin zimbria, s-a lansat brandul de lactate gica roata

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Unul dintre momentele deosebite in cadrul targului Alimenta a fost consemnat la standul firmei Zimbria, acolo unde a fost lansat brandul de produse lactate traditionale Gica Roata.

Prin intermediul acestei firme, Asociatia Producatorilor Traditionali, asociatie al carei presedinte este domnul Marius Verdesi, s-a adus in acest fel un omagiu ciobanilor care, din cele mai vechi timpuri, au produs branzeturi pe meleagurile Moldovei. Despre noul brand, domnul Verdesi ne-a declarat: Numele de Gica Roata nu a fost ales intamplator, de faptul ca, pe vremuri, ciobanii faceau o roata uriasa de cas. In acest fel, noi, cei care am preluat traditia ducand-o mai departe, ne aducem omagiul in fata inaintasilor, producand lactate de cea mai buna calitate, respectand cu strictete retetele stravechi. Momentul lansarii noului brand s-a petrecut in acordurile muzicii populare interpretate de un taraf adus special la targ, in prezenta membrilor asociatiei dar, mai ales, in prezenta numerosilor vizitatori care, nu numai ca au degustat produsele lactate ale firmei Zimbria, dar au si cumparat Branza de Covurlui, realizata dintr-un amestec din lapte de capra (40%), lapte de oaie si lapte de vaca, nume generic pentru celelalte produse: telemeaua proaspata, telemeaua sarata, casul, cascavalul, branza de burduf, crema Penteleu cu marar ori susan negru cultivat pe propriile terenuri, specialitati din lapte de capra cu adaos de marar, cascavalul filat si impletit la mana si, ca produs secundar, urda. La fabricarea branzeturilor se foloseste doar cheag natural 100%, lactatele Zimbria fiind, de asemenea, 100% naturale, fara niciun alt ingredient de origine vegetala sau de sinteza.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2