172

Vara excepțional de fierbinte din 2026 lasă urme adânci în sectorul european al lactatelor. Cel mai recent raport de piață al Ornua, unul dintre cei mai mari exportatori de produse lactate din Irlanda și un reper de referință pentru industrie, arată că producția de lapte a Uniunii Europene nu va crește în acest an la nivelul anticipat inițial.
De la 1,8% la 1,3% creștere
Potrivit datelor Ornua, estimarea privind creșterea producției europene de lapte pentru 2026 a fost coborâtă de la 1,8%, cât se anticipa anterior, la doar 1,3%. Diferența, deși pare mică pe hârtie, cântărește greu într-un sector în care fiecare procent înseamnă milioane de litri de lapte în minus pe piață — cu efecte directe asupra disponibilului de unt, brânzeturi și lapte praf pentru lunile următoare.
Cauza este una singură: temperaturile extreme din vara acestui an. Germania și Franța, două dintre cele mai mari state producătoare de lapte din Europa, au raportat scăderi vizibile ale livrărilor spre finalul lunii iunie, exact în perioada celor mai intense valuri de căldură. Franța a resimțit cel mai puternic impactul: colectarea de lapte s-a redus cu încă 1% în iunie, după o scădere deja înregistrată în mai, iar pe 23 iunie țara a înregistrat cea mai ridicată temperatură din istoria măsurătorilor meteorologice — până la 44,3°C în sud-vestul teritoriului.
De ce contează căldura pentru o vacă de lapte
Legătura dintre canicula și producția de lapte nu e deloc abstractă. Temperaturile ridicate afectează direct performanța animalelor: vacile mănâncă și beau mai puțin atunci când sunt stresate termic, iar acest lucru se traduce imediat într-o cantitate mai mică de lapte muls, indiferent cât de bine sunt gestionate fermele.
Ce anunța Comisia Europeană înainte de canicula
Interesant este că raportul oficial al Comisiei Europene privind piețele agricole, publicat la începutul lunii iulie, estima încă o creștere a ofertei de lapte din UE în 2026, susținută de randamente mai bune pe fermă. Documentul preciza însă, chiar atunci, că nu ia în calcul valurile de căldură aflate deja în desfășurare — o rezervă care s-a dovedit, în doar câteva săptămâni, extrem de justificată.
Ce urmează pentru piață
Chiar dacă situația s-a mai temperat ulterior, iar producția nu s-a prăbușit, revizuirea în scădere a estimării anuale confirmă un tipar tot mai vizibil în ultimii ani: fenomenele meteo extreme devin un factor de instabilitate real pentru sectorul lactatelor, cu potențial de a influența oferta și, implicit, prețurile de pe piața europeană — inclusiv cea din România — în lunile de toamnă și iarnă care urmează.