177
(Comunicat MADR) În seara de 28 ianuarie 2019, la sediul Reprezentanței Permanente a României la Bruxelles, a fost organizată o expoziție cu produse agroalimentare reprezentative din țara noastră, înregistrate și certificate pe scheme de calitate europene, dar și naționale. O parte din produsele agroalimentare au fost expuse pe o hartă a României, iluminată cu spoturi, pentru a scoate în evidență locația de proveniență a produselor românești. Astfel, produsele atestate pe sisteme de calitate - Scrumbia de Dunăre Afumată, Novacul afumat din Țara Bârsei, Salamul de Sibiu, Telemeaua de Ibănești, Magiunul de Topoloveni, alături de produse tradiționale românești, precum și cele depuse la Comisia Europeană pentru înregistrare (Cârnații de Pleșcoi, Cașcavalul de Săveni, Telemeaua de Sibiu, Salata cu icre de știucă de Tulcea) au fost identificate vizual pe harta, pentru a familiariza oaspeții cu locul de unde provin produsele degustate. Totodată, printre produsele expuse s-au regăsit și Plăcinta dobrogeană și Salata de icre de crap, care se află în etapa de opoziție națională, dar și produse care au dobândit protecția de ”produs montan” din categoria dulcețurilor, gemurilor, produselor lactate. Invitații – europarlamentari, miniștrii agriculturii din statele membre - au admirat și au degustat și produse tradiționale, arătându-se încântați de diversitatea și savoarea preparatelor românești.