378
La începutul acestei săptămâni, lanțurile de retail modern Profi și Auchan au anunțat un parteneriat pentru negocieri al cărui scop este ameliorarea puterii de negociere a celor două rețele, în avantajul consumatorilor finali.
“Pentru a putea obține condiții mai avantajoase pentru clienții noștri, considerăm oportun să folosim volumele noastre cumulate în negocierile cu furnizorii cu cifre de afaceri foarte mari.
Este o evoluție normală ca doi retaileri săîși pună la un loc volumele de achiziții pentru a crea forme de alianțe care să le permită să concureze și mai eficient marile rețele de retail alimentar și să asigure prețuri mai bune pentru clienți, mai cu seamăîn această conjunctură inflaționistă,” a declarat Gaëtan Pacton, directorul general Profi.
“O alianță de negociere este un lucru normal în peisajul comerțului modern,” afirmă Ionuț Ardeleanu, directorul general Auchan. “Miza este una importantă pentru toți, mai ales în această perioadă: protejarea puterii de cumpărare a clienților noștri. Este o miză serioasă și un răspuns pe care clienții noștri se așteaptă să îl avem pregătit, așa cum i-am obișnuit de fiecare dată până acum”.
Proiectul a fost conceput pornind de la parteneriate similare de pe piețe de retail mai mature și respectă cerințele legale în materie de protejare a concurenței.
Cu excepția negocierii împreună cu un număr limitat de mari furnizori,în cea mai mare parteinternaționali,a unor anumite condiții comerciale de achiziție în cadrul parteneriatului, Profi și Auchan vor continua să evolueze separat pe piață, ca doi concurenți redutabili. Totodată, față de toți ceilalți furnizori, cei doi retaileri se vor comporta independent, ca și până acum.
Negocierile în comun descrise mai sus se vor derula pe o perioadă de trei luni,începând cu 1 februarie.
Despre Profi
Cu 28.000 de angajați în peste 1645 de magazine proprii prezente în mai bine de 790 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România.PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produseapreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România. Cifra sa de afaceri de 11,6 miliarde lei plasează compania pe locul trei în retailul românesc.
Despre Auchan România
Auchan România are în portofoliu 327 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 7 supermarketuri și 287 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care peste 270 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2021 de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici,în fiecare zi. Auchan este certificat Customers’ Friend și a primit statutul Customers’ Friend - Superior Excellence.