Ferma

587

Programul IMM Plus a fost aprobat de Comisia Europeană

autor

MeetMilk.ro

distribuie

FNGCIMM informează că în conformitate cu regulile UE privind ajutorul de stat, Comisia Europeană a aprobat relansarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro (12,5 miliarde de lei).

Comisia Europeană a constatat că schema de ajutor de stat IMM PLUS,continuatoarea Programului IMM INVEST și IMM INVEST PLUS, este în conformitate cu condițiile stabilite în Cadrul temporar de criză și tranziție și a concluzionat că schema de ajutor de stat reintrodusă rămâne necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă în economia unui stat membru.

FNGCIMM va implementa patru din cele șase subcomponente ale programului IMM PLUS, respectiv: IMM România Plus, Construct Plus, IMM Prod Plus și Agro Plus.

“Aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS reprezintă un pas semnificativ în susținerea economiei României în fața provocărilor create de criza geopolitică din regiune. Rezultatul implementării IMM INVEST și IMM INVEST PLUS, în perioada 2020-2023, reprezintă un record european, fiind transpus într-un număr de aproximativ 73.000 de garanții acordate de către FNGCIMM, în valoare de peste 47,2 mld. lei, ce au susținut finanțări de peste 55 mld. lei.

Pentru IMM PLUS am primit acceptul Comisiei Europene și pentru a majora sprijinul pentru IMM-uri și întreprinderile cu capitalizare medie de piață în limita a 280.000 de euro pentru companiile din sectorul agricol, până la 335.000 de euro pentru cele din sectorul pescuitului și acvaculturii și până la 2,25 milioane de euro pentru companiile active în alte sectoare.”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM și vicepreședinte AECM.

În cadrul schemei IMM PLUS, ajutorul va lua forma garanțiilor de stat pentru credite de investiții și capital de lucru și a subvențiilor de dobânzi și comisioane, obiectivul fiind de a asigura lichiditățile necesare pentru companiile afectate de perturbarea economică provocată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Astfel, programul guvernamental IMM PLUS, menține principalele avantaje ale programului din edițiile trecute, respectiv:

  • Credite garantate de stat, în procent de maximum 90% din valoarea finanţării acordate de băncile partenere în program;
  • Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10 milioane lei, iar pentru sectoarele agriculturii primare, pescuitului și acvaculturii, valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat nu poate depăşi 5 milioane lei;
  • Garanțiile de stat se acordă pe o durată de maxim 72 de luni pentru creditele de investiții și 36 de luni pentru capital de lucru;
  • Subvenții de dobândă pe o perioadă de 12 luni, cu excepția companiilor din agricultură, pescuit și acvacultură;
  • Comisioane de risc și administrare subvenționate pe toată durata garanției.
  • Ajutorul va fi acordat cel târziu la data de 30 iunie 2024

IMM PLUS continuă să rămână un instrument esențial în eforturile Guvernului de a menține stabilitatea economică, și pe aceeași linie de sprijin față companiile românești, FNGCIMM SA IFN a identificat alte soluții în plan extern, pentru a susține finanțarea IMM-urilor cu garanții din fonduri europene.

Recent, instituția noastră a finalizat cu succes demersurile necesare pentru a obține calitatea de partener de implementare a garanției europene indirecte acordate de către Comisia Europeană în cadrul Programului InvestEU.

După parcurgerea cu succes a etapei obligatorii a evaluării pe piloni, realizată de auditorul extern independent KPMG România și agreată de departamentul de resort din cadrul Comisiei Europene, ne aflăm în linie dreaptă pentru a accesa noi surse de garantare, pe care sperăm să le punem la dipoziția companiilor romînești în perioada imediat următoare.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri își reafirmă angajamentul de a colabora cu autoritățile române și europene, sistemul bancar și cu antreprenorii români pentru a asigura sprijinim pentru companiile vulnerabile să depășească dificultățile actuale, să susțină companiile care au planuri de dezvoltare, contribuind astfel la consolidarea și revitalizarea mediului de afaceri din România. (Foto: Freepik) 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2