214
Proiectul de hotărâre privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru achiziţionarea de către producătorii agricoli de juninci din rase specializate de taurine, juninci din specia bubaline şi/sau tauri de reproducţie din rase de carne” se află în dezbatere publică pe site-ul MADR. Acesta prevede că un articol din Hotărârea Guvernului nr.723/2016 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru achiziţionarea de către producătorii agricoli de juninci din rase specializate de taurine, juninci din specia bubaline şi/sau tauri de reproducţie din rase de carne”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 13 septembrie 2016, se modifică și va avea următorul cuprins „Art. 10. Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt de 23.500.000 lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016, la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare”, titlul 40 „Subvenţii”, art. 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli”.” MADR așteaptă sugestiile și comentariile celor interesați.