Stiri

146

Proiectul Legii vânzării de terenuri a fost definitivat

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Proiectul Legii vânzării de terenuri, care stabilește suprafețele ce vor putea fi achiziționate, a fost definitivat, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, acela care a anunțat decizia de a impune o limită de 500 de hectare pentru persoanele juridice și de 150 de hectare în cazul persoanelor fizice.   “Am decis în final să reducem la 500 de hectare pentru persoanele juridice și 150 de hectare pentru persoanele fizice. Așa va ieși legea din minister în perioada următoare și o vom duce la avizat la celelalte ministere, iar următorul parlament va trebui să adopte legea respectivă”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.   El a explicat și condițiile în care un cetățean poate cumpăra o suprafață mare de teren în România: “Un cumpărător de teren nu poate achiziționa decât dacă are domiciliul stabilit în România, dacă este de cel puțin cinci ani fermier, iar 75% din veniturile sale provin din agricultură”.   Potrivit ministrului, excepție vor face tinerii: “Fără tineri nu vom mai avea producție alimentară în lume. Și România se confruntă cu această problemă: plecarea tinerilor din mediul rural. Situație este extrem de gravă și trebuie să facem orice pentru a atrage tinerii în acest sens”.   Întrebat dacă această lege nu ar favoriza fermierii români în procesul de achiziție a terenurilor agricole, Irimescu a spus că nu face nicio discriminare între români și străini.   “Legea nu face nicio discriminare între români și străini. Toți cetățenii europeni care îndeplinesc condițiile pe care le îndeplinesc și românii pot cumpăra terenuri agricole în România”, a completat Irimescu.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2