În condițiile în care, în 2015, importurile de carne ale Marii Britanii au fost de 80 %, specialiștii Rabobank apreciază că, acum, ulterior votului favorabil Brexit-ului, exprimat de britanici, prețul cărnii va crește, iar întreaga Idustrie va fi ”sub presiune accelerarată”. Sursele principale de import de carne, ale Marii Britanii sunt Danemarca, Germania și Olanda, potrivit Global Meat News. Justin Sherrard, Global Strategist of Animal Protein-Rabobank a declarat pentru sursa citată că ”este inimaginabil ce s-a întâmplat, iar britanicii din sectorul cărnii vor plăti scump ieșirea din Uniunea Europeană. Retailerii negociază în felul lor și s-ar putea ca, pentru un timp, prețurile la carne să rămână neschimbate. Dar, dacă Marea Britanie nu va obține statut favorizat, în procesul de ieșire ”de facto”, din Uniunea Europeană, atunci, englezii vor avea o mare problemă”, a precizat strategul Rabobank.