Stiri

154

Radierea din Registrul Comerțului, în cazul a mai mult de 5-10 coduri CAEN

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale atrage atenția asupra obligativității beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală,constituiți ca persoană fizică autorizată și ca întreprindere individuală,de a se conforma prevederilor Legii nr. 182/ 2016și de a transmite la AFIR documentele necesare în termen de maximum 14 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a Notificării emise de AFIR.   În conformitate cu Legea nr. 182/ 2016 (pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/ 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale), persoanele fizice autorizate (P.F.A.) și întreprinderile individuale (Î.I.) aveau obligația îndeplinirii până la data de 18.03.2019 a condiției privind numărulmaxim de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, respectiv maximum 5 clase pentru P.F.A. și maximum 10 clase pentru Î.I.   În cazul nerespectării acestor prevederi, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale sunt radiate din Registrul Comerțuluiîncepând din 18 martie 2019.   „Subliniez importanța acționării de urgență de către beneficiarii PNDR aflați în situația nerespectării prevederilor Legii numărul 182/ 2016, în sensul furnizării către CRFIR sau OJFIR,în termen de maximum 14 zile lucrătoare,a documentelor doveditoare ale înregistrării activității economice la ONRC, în conformitate cu clauzele stipulate în contractele sau în deciziile de finanțare.Nerespectarea acestor termene va atrage răspunderea beneficiarilor conform legislației în vigoare”, a declarat Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR.   Beneficiarii PNDR, constituiți ca P.F.A. și Î.I., care se regăsesc în situația descrisă mai sus, trebuie să depună la CRFIR sau OJFIR (în funcție de tipul de proiect), documentele prin care au fost reautorizați, dar nu mai târziu de 14 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință și cu respectarea următoarelor condiții:  

  • menținerea formei de organizare conform celei existente la data încheierii contractului sau a deciziei de finanțare; în cazul în care beneficiarul era autorizat ca P.F.A., dar la această dată are un număr de salariați mai mare de 3, poate proceda la momentul reautorizării la schimbarea formei de organizare, respectiv ca Î.I. (titular al unei întreprinderi individuale);
  • să aibă aceleași coduri CAEN aferente proiectului pentru care a primit finanțare;
  • să se înregistreze în Registrul Unic de Identificare APIA (RO APIA);
  • să preia integral exploatația sau exploatațiile pe noua formă de organizare, astfel încât să nu aibă consecințe asupra stabilirii dimensiunii economice a exploatației agricole deținute de beneficiar.

  Lista celor aflați în situația de mai sus poate fi vizualizată accesând site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC): https://www.onrc.ro/index.php/ro/legea-182-2016.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2