Repere

247

Radu Timiș: ”Cris-Tim se va menține în topul procesatorilor de carne”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Președinte al unuia dintre cele mai mari grupuri de firme din sectorul de procesare a cărnii, domnul Radu Timiș a făcut o retrospectivă a activității anului trecut, evidențiind, atât dificultățile, cât, mai ales, succesele incontestabile ale Cris-Tim. Totodată, în interviul pe care l-a acordat revistei noastre, Radu Timiș trage încă un semnal de alarmă privind necesitatea îmbunătățirii meidului de afaceri.   Am eficientizat îngreaga activitateFabrica de Carne: Domnule Radu Timiș, ce a reprezentat anul 2012 pentru compania Cris-Tim?Radu Timiș: Cred că 2012 a fost cel mai dificil an al nostru. De fapt, a fost primul an greu, în sensul în care, dacă în primii trei ani de criză nu am avut scăderi în volume și în business, sau, dacă am avut, ele au fost nesemnificative, am reușit să ne menținem cifra de afaceri exprimată în lei. Pe de altă parte, însă, 2012 a fost și un an bun, în sensul că am lansat produse noi, am lansat branduri noi, din care evidențiez gama Vitality, produse fără conservanți, fără nitriți, fără nitrați. În plus, chiar la începutul anului trecut am pus în funcțiune linia de ”High presure”, în care produsele noastre sunt trecute printr-o presiune foarte mare, reușind astfel să venim în fața consumatorilor cu produse de cea mai bună calitate, care își păstrează savoarea și prospețimea o lungă perioadă de timp, cu un termen de valabilitate de până la 60 de zile. Am acționat, însă, și în zona managementului și al reorganizării activității, obținând rezultate foarte bune din punct de vedere al eficienței și al productivității, fapt care ne-a permis să venim cu produse ale căror prețuri au fost competitive pe o piață dificilă și aglomerată. Totodată, ne-am focusat pe îmbunătățirea calității produselor Cris-Tim. Oricine a cumpărat și a consumat produsele noastre a băgat de seamă că sunt mai gustoase, acest lucru fiind posibil, în special, prin îmbunătățirea condimentației, luând condimente de cea mai bună calitate. De aceea, sunt convins că îmbunătățirea calității va avea un impact pzitiv asupra business-ului, fapt care va determina o creștere semnificativă a volumuluide vânzări dar și a cifrei de afaceri.   FDC: Ați amintit de dificultățile anului trecut. Care credeți că a fost cauza scăderii vânzărilor?RT: Au fost mai multe motive. În primul rând, puterea de cumpărare a consumatorilor a scăzut foarte mult, cauza directă fiind nivelul foarte mare de TVA, faăt care a generat un minus de 25 %, în prima parte a anului 2012. Un alt motiv a fost creșterea prețurilor materiilor prime, fapt care a generat dificultăți. La rândul ei, moneda euro a avut și ea o creștere de 7-8 %. Toate acestea s-au regăsit în scăderea puterii de cumpărare a clientului final dar și în scăderea volumului de afaceri. FDC: La cât s-a ridicat anul trecut volumul exportului?RT: Volumul exportului a atins un nivel de 12 % din totalul producției realizate.   FDC: Care este aria de export a produselor Cris-Tim?RT: Cris-Tim își exportă produsele în 22 de țări. Desigur, la fel ca majoritatea exportatorilor români de produse alimentare și, în special, de produse din carne, și noi ne-am concentrat exporturile spre zonele locuite în special de români, în țări ale Uniunii Europene.   Vom dezvolta rețeaua de magazineFDC: Cunoaștem că unități de procesare din cadrul grupului Cris-Tim au primit comisia de inspecție a Federației Ruse. Care au fost rezultatele acestei inspecții?RT: La o primă impresie, vizita a fost de foarte bun augur.  Specialiștii ruși au spus că avem o fabrică dotată la standarde europene și că produsele noastre sunt de cea mai bună calitate. Dar răspunsul autorităților de la Moscova a fost că noi nu corespundem ca țară, pentru standardele Federației Ruse. Noi credem că, de fapt, e o problemă de ordin politic, rămasă nerezolvată între România și Rusia. Cred că de aici vine refuzul lor și mai cred că actualul guvern are voința politică necesară să demareze proiecte care să dezmorțească industria națională. FDC: Având în vedere creșterea prețurilor, cum veți rezolva problema asigurării materiei prime la un preț care să asigure eficiența producției?RT: Noi lucrăm foarte mult cumpărând carne de pe piața internă, în special de la Smithfield, companie care e acreditată pentru schimbul intracomunitar. Acest lucru ne balansează, oarecum, prețurile, ținând cont de calitatea foarte bună a cărnii. Dar, în același timp, ne completăm necesarul și din import, de la cei mai mari furnizori, cum ar fi Danish Crown. Iar, dacă vorbim despre eficiență, căutăm să încheiem contracte cât mai mari, pentru a reuși să meținem prețurile cât mai constante și la un nivel cât mai mic, dar, desigur, la o calitate cât mai bună.   FDC: Care este programul de investiții al companiei Cris-Tim, pentru 2013?RT: Noi ne-am încheiat programul de investiții. Și, trebuie să subliniez că am investit foarte mult în utimii ani. Vom insista, cum am spus, pe eficientizare, pe creșterea productivității dar și pe dezvoltarea propriei rețele de magazine Cris-Tim, pentru a oferi consumatorilor produse de cea mai bună calitate, la prețul la care el iese pe poarta fabricii. Nu mai puțin adevărat, în acest fel, diminuăm și presiunea pe care o resimțim din partea lanțurilor de retail, având un mult mai bun control al întregii afaceri. Cu siguranță, Cris-Tim se va menine în top.   Problema TVA-ului trebuie rezolvată urgentFDC:Cum vedeți anul 2013 din perspectiva procesatorului român de carne?RT: Pentru unii, cred că va fi un an al consolidării. Cei care și-au rezolvat problemele de eficiență, de calitate, de productivitate, de brand vor ocupa o parte mai mare a pieței. Dar, sigur, unii vor avea probleme. Fenomenul a început, deja, încă de anul trecut. Recunosc, pentru noi va fi un lucru bun, pentru că ne vom putea eficientiza și mai mult producția, vom putea face șarje mai mari, ne vom mări vânzările.   FDC: În calitate de vicepreședinte la ARC, cum credeți că vor fi rezolvate problemele sectorului de carne din România?RT: Cea mai mare problemă este acest TVA de 24 %. Din păcate, iată, deocamdată, e o problemă aflată în suspensie. Dacă nu se va rezolva, puterea de cumpărare a populației va scădea în continuare; consumul va scădea și el, banii la buget vor fi tot mai puțini iar situaia generală se va degrada. Eu am spus că acest nivel al TVA-ului este cel care distruge și agricultura, și Industria alimentară a României!   FDC: Credeți că o problemă pur economică, sau și politică?RT: E o problemă care ține de ambele părți si asa cum am maiu mentionat; am convingerea că actuala guvernare va soluționa acest aspect cu prioritate.   FDC: Rezolvarea ei depinde de tehnicieni sau de factorul politic?RT: În zona tehnicului trebuie demonstrat câți bani mai vin din zona agriculturii dar și modul în care se poate compensa încasarea la buget din alte surse, prin diminuarea evaziunii. Dar, și oamenii politici trebuie să ia acele măsuri care să îmbunătățească mediul de afaceri. FDC: Vă mulțumim!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2