171
Prezent pentru prima dată pe scena Conferinței Progresiv, Radu Timiș, Fondatorul și Președintele Cris-Tim, a vorbit despre ce înseamnă în momentul de față să fii antreprenor și care sunt riscurile pe care trebuie să ți le asumi, dar și despre cum pot gestiona mai bine producătorii relația cu marile lanțuri de magazine. ”Adaptabilitate - acesta este cuvântul cheie pentru contextul actual. Cei mai mari pași în business i-am făcut atunci când mi-a fost greu. Din punctul meu de vedere, este în regulă doar dacă ești numărul 1 în categorie. Dacă ești numărul 2, sfatul meu este să vinzi businessul. Dacă ești producător de nișă, ține minte că întotdeauna liderul categoriei îți va face produsul”, a spus Radu Timiș. El a atras atenția și asupra modului de lucru cu rețelele de supermarketuri. ”Suntem în faza de consolidare atât noi, producătorii, cât și dumneavoastră, retailerii. Diferența este că noi, antreprenorii, avem neșansa să ne dezvoltăm cu bani de la bancă pentru că trebuie să investim tot timpul în brand, producție, tehnologii și oameni. Și mai este un aspect important: este nevoie de o viziune pe termen lung pentru a dezvolta piața. De aceea, în opinia mea, niciun CEO din România nu ar trebui să fie angajat doar pe patru ani, deoarece pe o perioadă atât de scurtă de timp, el va urmări doar atingerea targetului de vânzări și profitabilitate, iar acest lucru se poate întâmpla doar dacă pune presiune pe oameni”, a mai afirmat proprietarul Cris-Tim. De asemenea, Radu Timiș a exemplificat cu câteva proiecte mari de investiții - realizate în ultimii ani – viziunea companiei sale asupra reinventării categoriei de mezeluri.