Reovirozele sunt entităţi infecţioase produse de virusuri din familia Reoviridae, genurile Orthoreovirus (Reovirus), Orbivirus şi Rotavirus. Sunt virusuri rar răspândite la toate speciile de animale, care conţin ARN şi au tropism pentru tractul respirator şi cel digestiv.

Etiologie şi contaminare

Infecţiile cu reovirusuri din genul Orthoreovirus sunt larg răspândite la păsări. Deosebit de important este faptul că, pe baza transmisibilităţii lor verticale, reovirusurile pot constitui contaminanţi potenţiali ai embrionilor şi culturilor celulare aviare, folosite atât în cercetare, cât mai ales în producţia vaccinurilor vii. Deşi sunt foarte răspândite, totuşi, până în prezent la puii de găină a fost descrisă o singură entitate produsă de reovirusuri, fie singure, fie în asociere cu alţi germeni infecţioşi, respectiv Tensinovita aviară (artrita virală). Boala a fost semnalată pentru prima dată în 1957, în SUA, unde s-a produs şi izolarea agentului etiologic. Ulterior, prezenţa reovirusurilor a fost semnalată în Italia, Olanda, Argentina, Australia, Anglia, Japonia, Brazilia, Germania, Franţa, Iugoslavia. Importanţa bolii constă în: -         morbiditatrea ridicată; -         pierderile provocate prin diminuarea sporului de greutate; -         procentul crescut de mortalitate, care poate ajunge uneori la 10%. Agentul etiologic este un Orthoreovirus cu simetrie icosaedrică. Tulpinile izolate de la păsări diferă antigenic de cele izolate la mamifere şi om. Spre deosebire de acestea, nu au proprietăţi hemaglutinante, s-au descris 11 serotipuri distincte antigenic, din care 5 în Japonia şi 4 în SUA. Patogenitatea virusului este foarte diferită, identificându-se tulpini cu virulenţă ridicată, intermediară, scăzută sau apatogene. Tensinovita este produsă de serotipul 1. Aceste virusuri sunt foarte rezistente la acţiunea diferiţilor factori fizico-chimici, rezistă la eter, cloroform, sunt inactivate de alcool etilic 70% şi de soluţie 0,5% iod organic. Reovirusurile aviare se potreplica: -         în culturi celulare aviare, unde se produce efect citopatic; -         pe embrioni de găină. Pe oul embrionat, virusul poate fi cultivat prin inocularea intravitelină sau pe membrana coriolantoideină. Calea vitelină este preferată pentru izolarea iniţială. Infecţia duce la moartea embrionilor, după 3 – 4 zile (la cei inoculaţi intravitelin) şi la 7 – 8 zile (după inocularea pe membrana coriolantoidiană). Caracterele epizootologice din condiţii naturale: tensinovita afectează numai puii de găină, după 4 săptămâni, până la 14 – 16 săptămâni. La broileri apare la 6 – 7 săptămâni şi are o mare difuzibilitate (morbiditate de 100%). În schimb, mortalitatea este mult mai redusă (aproximativ 1 – 2%). Sursele de infecţie sunt reprezentate de puii bolnavi, care elimină cantităţi mari de virus prin fecale şi care pot rămâne purtători şi eliminatori de virus timp de până la 289 de zile. Contaminarea se realizează mai ales pe cale digestivă, prin ingerarea de apă sau furaje contaminate şi într-o mai mică măsură pe cale respiratorie. Se pare că ouăle provenite de la păsările bolnave şi purtătoare de virus, în timpul incubaţiei, pot juca un rol important în transmiterea infecţiei (transmitere verticală). Perioada de incubaţie, în infecţia experimentală, în funcţie de calea de inoculare, diferă de la 1 la 11 zile. Clinic, boala evoluează acut, cronic şi inaparent. Primele semne constau în: -         inflamaţia bilaterală a fasciculelor tendinoase (flexorul difital şi extersorul metatarsului; -         îngroşarea zonei de deasupra metatarsului; -         tumefacţia articulaţiilor; -         jenă în mers şi evitarea deplasării. Păsările se aglomerează în jurul alimentatoarelor şi adăpătorilor, evitând să se deplaseze prea mult din preajma acestora. Boala durează 1 – 3 săptămâni, după care păsările se pot vindeca sau evoluează spre vindecare. Tabloul anatomopatologic evidenţiază la necropsie un edem puternic, inflamator, cu exsudat purulent în jurul tendoanelor. Diafizele metatarselor apar îngroşate, ca o consecinţă a osteoperiartritei. Articulaţiile tarsiene şi femuro-tibiale apar tumefiate şi conţin un exces de lichid galben – brun, sanguinolent, uneori purulent; membrana sinovală prezintă pete roşii. La capătul distal al tibiei apar eroziuni în cartilagiul articular, la unele păsări, tendonul gastrocnernien apare rupt, iar tecile tendinoase sunt tumefiate. Leziunile microscopice sunt limitate la membrana sinovală, tendoane, articulaţii şi cord. În evoluţia acută se observă hipertrofia şi hiperplazia celulelor sinovale. Membrana sinovală este infiltrată. În formele cronice se instalează o fibroză a membranelor tendinoase şi o inflamaţie granulomastoasă, care invadează toate ţesuturile limitrofe. Examenul miocardului poate evidenţia prezenţa infiltraţiilor celulare şi proliferări de celule reticulare.

Profilaxie

Diagnosticul se confirmă prin rezultatele examenelor de laborator (virusologic şi serologic). Izolarea virusului se face pe ouă embrionate de găină, pe culturi celulare renale de pasăre sau pe pui de găină. Pentru identificarea infecţiei la păsările trecute prin boală, ca şi pentru supravegherea efectivelor, se folosesc testele serologice: -         testul de precipitare în gel de agar; -         testul de seroneutralizare; -         imunoflorescenţa directă; -         ELISA. Măsurile de prevenţie nespecifice sunt, în general, valabile în bolile infecţioase. La puii de carne principiul tehnologic al populării şi depopulării totale este absolut indispensabil. Prin curăţenia mecanică şi dezinfecţii riguroase se poate preveni infectarea seriilor succesive de păsări dintr-un adăpost. Trebuie luate măsuri riguroase ale ouălor de incubat. La incubator se or introduce numai ouă provenite de la găini indemne. La noi în ţară, pentru prevenirea tenosinovitei la puii de găină, se prepară vaccinul “Reoromvac), constituit dintr-o suspensie liofilizată de virus, tulpina 1113, obţinut pe culturi de fibroblaste de embrioni de găinp SPF.