Repere

295

Respectarea măsurilor de biosecuritate, condiție esențială pentru combaterea pestei porcine africane

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Contextul actual al evoluţiei pestei porcine africane (PPA) în România impune urgent luarea de măsuri mai riguroase pentru combaterea acestei boli.

Pierderile economice generate de evoluția PPA sunt extrem de mari, numai sumele pentru acordarea de despăgubirilor se ridică la aproape 50 de milioane de euro anual, la care se adaugă și dezechilibrarea balanței comerciale datorită blocării comerțului cu porci și produse din carne pe piața europeană sau la export.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), instituția responsabilă pentru sănătatea și bunăstarea animalelor își concentrează toate eforturile pentru a împiedica răspândirea acestei boli.

Chiar în condițiile în care scăderea numărului de focare este semnificativă, de la 1.220 de focare active în septembrie 2019  la 101 în prezent, măsurile trebuie menținute și intensificate pentru că pericolul este permanent prezent.

Pentru a îmbunătăți controlul acestei boli, ANSVSA a inițiat mai multe proiecte legislative la elaborarea cărora a colaborat și s-a consultat cu toate entitățile implicate, instituții, dar și asociații de crescători, producători și procesatori.

Ultimul dintre acestea, este un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) pentru stabilirea unor măsuri privind creșterea porcinelor, pentru aprobarea Programului pentru supravegherea, prevenirea și controlul pestei porcine africane în România, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Focarele de PPA pot fi controlate numai dacă sunt stabilite și aplicate măsurile de biosecuritate pentru fiecare tip de exploatație, iar atunci când acestea nu se respectă trebuie luate măsuri de sancționare drastice. Aceasta, în condițiile în care 50% din cele 4,1 milioane de capete de porci crescuți pe teritoriul României se află în explotații non-profesionale.

Având în vedere specificul virusului pestei porcine africane, pentru care nu există vaccin, respectarea unor măsuri minime de biosecuritate este una dintre cele mai importante modalități de prevenire.

Deși exploatațiile comerciale respectă cerințele de trasabilitate și biosecuritate, cele mai recente focare au apărut în cazul acestor unități atunci când se aflau în zona de restricție, ca urmare a vecinătății lor cu focare din gospodăriile populației.

Responsabilizarea deținătorilor de porcine din gospodăriile populației și verificarea respectării obligațiilor acestora privind sănătatea, bunăstarea, regulile minime de biosecuritate și mișcare animalelor au un rol deosebit de important în vederea prevenirii evoluției pestei porcine africane.

În completarea măsurilor de prevenire a răspândirii bolii, se impune limitarea activităților de comercializare a porcinelor din exploatațiile noncomerciale. De asemenea, creșterea porcinelor în exploatații în aer liber s-a dovedit a avea un înalt grad de risc de infectare din cauza contactului cu mediul silvatic, motiv pentru care e necesară interzicerea acestei forme de creștere a porcinelor în perioada în care pe teritoriul României evoluează focare de PPA.

Aplicarea prevederilor formei finale a actului normativ, după adoptare, va fi precedată de o campanie de informare și de consiliere a crescătorilor de porcine privind importanța aplicării și respectării normelor minime de biosecuritate.

Respectarea cerințelor minime de biosecuritate îi va feri pe crescători de pătrunderea virusului în gospodărie, de  îmbolnăvirea și de pierderea animalelor.

Este important de subliniat că responsabilitatea combaterii PPA revine tuturor instituțiilor din România, cu responsabilități în domeniu (ANSVSA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Autoritățile Publice Locale și nu în ultimul rând crescătorii de porcine), boala nu poate fi gestionată exclusiv de serviciile sanitare veterinare.

Menționăm că acest proiect de act normativ se află în procedură de avizare interministerială și poate suferi modificări.

Textul proiectului de act normativ poate fi consultat aici. Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2