Dacă în urmă cu un deceniu criteriul decisiv era prețul, până în 2030 accesul la raft va depinde din ce în ce mai mult de capacitatea producătorilor de a demonstra că respectă standarde privind bunăstarea animalelor, reducerea emisiilor de carbon, trasabilitatea produselor și raportarea indicatorilor de sustenabilitate. Tendința este susținută de legislația europeană și de politicile comerciale adoptate de principalii retaileri internaționali.

Prin Pactul Verde European și strategia Farm to Fork, Uniunea Europeană urmărește dezvoltarea unui sistem alimentar mai sustenabil, în care producția animală trebuie să reducă impactul asupra mediului și să răspundă unor standarde superioare de bunăstare. În paralel, noul Regulament privind defrișările (EUDR) și Directiva privind raportarea de sustenabilitate a companiilor (CSRD) extind cerințele de transparență de-a lungul întregului lanț agroalimentar.

Prima schimbare vizează bunăstarea animalelor. Tot mai mulți retaileri europeni solicită furnizorilor respectarea unor standarde superioare celor impuse de legislație, inclusiv reducerea utilizării cuștilor, îmbunătățirea condițiilor de transport și aplicarea unor protocoale riguroase privind sănătatea animalelor. Pentru exportatori, certificările independente devin un avantaj competitiv, nu doar un instrument de marketing.

Al doilea criteriu îl reprezintă amprenta de carbon. Marile lanțuri comerciale își asumă obiective climatice și solicită furnizorilor informații privind emisiile generate în ferme și unitățile de procesare. Astfel, consumul de energie, gestionarea dejecțiilor, utilizarea furajelor și eficiența producției devin indicatori analizați tot mai atent în relațiile comerciale.

În același timp, trasabilitatea digitală evoluează de la obligație legală la instrument de diferențiere pe piață. Regulamentul (CE) nr. 178/2002 impune posibilitatea identificării produselor pe întregul lanț alimentar, însă retailerii dezvoltă sisteme informatice care permit accesul rapid la informații privind originea materiilor prime, loturile de producție și istoricul procesării.

O altă cerință aflată în expansiune este raportarea ESG (mediu, social și guvernanță). Deși obligațiile legale vizează în primul rând companiile mari, acestea solicită tot mai frecvent date relevante de la furnizori pentru a-și completa propriile rapoarte de sustenabilitate. În consecință, fermele și procesatorii vor trebui să demonstreze, prin indicatori măsurabili, modul în care gestionează consumul de resurse, bunăstarea animalelor și impactul asupra mediului.

Pentru industria românească a cărnii și laptelui, provocarea următorilor ani nu va fi doar creșterea producției, ci adaptarea la un nou model de competitivitate. În economia alimentară a anului 2030, contractele cu marile rețele comerciale vor fi câștigate nu doar prin preț și calitate, ci și prin capacitatea de a furniza date credibile, verificabile și conforme cu noile standarde europene.