128
(Comunicat) În perioada minivacanței de 1 Mai, inspectorii ANSVSA au controlat modul în care operatorii economici respectă normele şi cerinţele de igienă referitoare la depozitarea, manipularea, transportul şi expunerea alimentelor pentru comercializare, pentru a preveni apariţia unor toxiinfecţii alimentare. Controalele au vizat unităţile de alimentaţie publică de tip restaurant, fast-food, laborator, cofetarie/patiserie, pensiune turistică, magazine alimentare din zonele de interes turistic, unităţi de alimentaţie publică cu caracter sezonier în care se prepară, servesc şi se comercializează alimente. Din centralizarea date furnizate de către Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, rezultă că, în intervalul menționat, s-au efectuat 1.164 de controale. Pentru neregulile constate de inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au fost aplicate un număr de 191 de sancțiuni, în valoare totală de 125.400 de lei și au fost emise 5 Ordonanţe de suspendare a activităţii şi o Ordonanţă de interzicere a activităţii. De asemenea, în urma controalelor efectuate au fost confiscate, în vederea distrugerii, 1.510 kg de produse alimentare (carne și produse din carne, produse lactate, produse de patiserie etc.) improprii pentru consumul public. Principalele deficiențe constatate și sancționate au fost: -depozitarea, manipularea și comercializarea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; -ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare; -comercializarea produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar. (Serviciul Comunicare)