Ferma

269

Rezultatul controalelor ANSVSA asupra hranei animalelor din ferme

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Conceptul Uniunii Europene “de la fermă la furculiță” aplicat și în țara noastră implică verificarea fiecărei verigi a lanțului alimentar, de la hrana animalelor până la produsul final, care ajunge pe masa consumatorului.

Furajele pentru animale sunt o verigă esențială a lanțului alimentar și influențează direct atât sănătatea și bunăstarea animalelor, cât și siguranța alimentelor.

De aceea, monitorizarea, supravegherea şi controalele din domeniul hranei pentru animale se realizează de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în toate stadiile de producţie, procesare, depozitare, transport, distribuţie, comercializare şi utilizare a hranei pentru animale.

Contaminanții furajelor pot fi de natură biologică, chimică sau fizică. Dintre aceștia menționăm: microorganisme patogene, micotoxine, pesticide, metale grele, nitriți, impurități botanice, radioactivitate etc.

Depistarea prezenţei microorganismelor patogene este importantă, deoarece acestea pot pune în pericol sănătatea animalelor sau, prin prezenţa lor în produsele de origine animală, pot afecta sănătatea oamenilor.

Pentru exemplificare, Salmonella, ca bacterie zoonotică în furaje, este responsabilă de cauzarea bolilor alimentare atât la animalele cât și la oameni, pentru că bacteriile se pot replica și în furaje. În schimb, virusurile pot exista în furaje, dar nu se pot reproduce decât într-o gazdă adecvată.

În contextul epidemiologic actual, al evoluției pestei porcine africane (PPA) în țara noastră, igiena furajelor si bunele practici au un rol deosebit în prevenirea răspândirii virusului.

Astfel, conform unui studiu efectuat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA), utilizarea de fân, paie sau cereale produse local, recoltate din zone în care PPA este prezentă la populația de mistreți sau hrănirea cu furaje proaspete pot constitui surse de infectare a porcilor domestici (depozitarea și uscarea materiilor furajere scad probabilitatea de supraviețuire a virusului) – studiu EFSA

Reamintim că, responsabilitatea principală pentru siguranța furajelor pe întreg lanțul alimentar, de la producția primară a hranei pentru animale până la hrănirea animalelor de la care se obțin produse alimentare revine operatorilor din sectorul hranei pentru animale.

Toți operatorii din sectorul hranei pentru animale sunt supuşi controlului oficial, atât prin planificarea şi realizarea de inspecţii la unităţi, cât şi prin prelevarea şi analizarea probelor de furaje.

În acest sens, în perioada ianuarie 2020-martie 2021, au fost realizate 2.304 de inspecţii, în urma cărora au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 161.200 lei, au fost emise 154 de avertismente, 2 Ordonanţe de suspendare a activităţii, 22 Ordonanţe de interzicere a activităţii şi au fost dispuse 471 de termene de remediere a deficiențelor constate, după cum urmează:

-449 de inspecții la unități producătoare de furaje combinate, fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 38.000 de lei, 46 de avertismente, o ordonanță de suspendare a activității și o ordonanță de interzicere a activității;

-181 de inspecții la depozite de furaje, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 14.200 de lei, 15 avertismente și 3 ordonanțe de interzicere a activității;

-924 de inspecții la unități care comercializează furaje, fiind aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 81.200 de lei, 64 de avertismente și 8 ordonanțe de interzicere a activității;

-371 de inspecții la transportatori și mijloace de transport, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 17.000 de lei, 15 avertismente și 7 ordonanțe de interzicere a activității;

-379 de inspecții la alte tipuri de unități, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.800 de lei, 14 avertismente, o ordonanță de suspendare a activității și 3 ordonanțe de interzicere a activității;

Cele mai multe neconformităţi identificate au fost reprezentate de lipsa dovezilor privind realizarea acţiunilor DDD (decontaminare, dezinfecţie și dezinsecţie) şi a instruirii personalului, trasabilitate incompletă, lipsa sau nerevizuirea procedurilor și lipsa autorizării/înregistrării sanitare veterinare.

Anual, în cadrul Programului Cifric pentru Controlul Oficial al Furajelor inspectorii oficiali ai serviciilor veterinare prelevează probe de furaje combinate, materii prime furajere, aditivi și preamestecuri de aditivi furajeri, atât de la operatorii cu activitate în sectorul nutriției animale (unități producătoare de furaje combinate și depozite), cât și de la exploatațiile de animale.

În urma analizării în laboratoarele autorizate sanitar-veterinar a probelor prelevate în cadrul acestui program, procentul neconformităților a fost unul foarte mic (de exemplu în anul 2020, procentul probelor neconforme a fost de 0,1%). Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2