Principalul (dar, nu sigurul) agresor infecţios din fermele de bovine este virusul IBR/IPV, prezent în peste 90% din exploataţii. Acesta aduce fermierilor serioase pagube economice, prin mortalitatea viţeilor şi (nu de puţine ori) a animalelor adulte sau prin avorturile frecvente. Pierderile sunt şi de natură indirectă, printr-o producţie scăzută de lapte sau printr-o calitate slabă a acestuia.   Aspecte obiective, combatere Avem de a face cu o afecţiune infecţioasă care, pe lângă sacrificările precoce prin scăderea sporului de creştere, impune cheltuieli cu tratamentele, profilaxia şi combaterea. Acestor pierderi li se adaugă şi faptul că vindecarea clinică a animalelor nu echivalează şi cu recuperarea economică. Trecute prin boală, taurinele rămân subdezvoltate şi predispuse la recidivă, constituind totodată, în adăposturi, surse permanente de infecţie, condiţii ce determină firesc fermierii să dorească eliminarea surselor diminuării profitului.   Rinotraheita infecţioasă bovină este o maladie infecţioasă, înalt contagioasă, cauzată de hipervirus bovin (BHV-1). În afara bolilor respiratorii, acest virus cauzează conjunctivita, vulvovaginita, encefalita şi infecţii sistemice generalizate. Deşi datele clinice pot sugera IBR, semnele respiratorii patologice nu se limitează la IBR, fiind necesară confirmarea de către laborator (teste ELISA pentru detecţia anticorpilor BHV-1 în ser sau lapte, examene histopatologice, RT-PCR, izolarea virusului pe culturi celulare).   “Unii fermieri pot avea ca scop doar obţinerea de lapte de calitate superioară iar alţii, pe lângă lapte, şi producerea de material genetic pentru comercializare  (viţele ori juninci şi tăuraşi). În situaţia din urmă, ca tineretul bovin de prăsilă să poată fi vândut, trebuie să fie liber de IBR/IPV. Atunci când, prin examene de laborator s-a stabilit că în fermă există etiologie polifactorială a patologiei din efectivul de bovine respectiv, este mult mai eficient să fie combătute şi eliminate cauzele pe rând,  începând cu cele mai dăunătoare,  chiar dacă procesul de endemizare poate fi ceva mai îndelungat. În stfel de situaţii, se începe cu eradicarea virozelor, în primul rând cu cele polisitemice ca IBR/IPV, BVD/MD, urmănd  a se continua cu cele care afectează anumite aparate (respirator, digestiv). În orice caz, nu este recomandat să fie utilizate vaccinuri care să combată mai mult de trei virusuri simultan.” (dr Aurelia Ionescu, preşedinte al Asociaţiei Române de Buiatrie)   Având în vedere faptul că numeroase infecţii cu acest virus cunosc o fază subclinică, măsurile de combatere ar trebui să se axeze mai mult pe eradicarea infecţiei, decât pe eliminarea simptomelor. Vaccinarea animalelor, atât a celor sănătoase (pentru protecţia împotriva infecţiilor), cât şi a celor deja infectate reprezintă cea mai eficientă cale de eliminare şi combatere a infecţiilor virale endemice.   Fermierii trebuie să stabilească, înainte de lua decizia aplicării unei campanii de vaccinare, prezenţa virusului în exploataţie, prin teste de laborator conforme. Pentru a-şi dovedi eficienţa, orice vaccinare trebuie aplicată în cadrul unui program de eradicare şi control a maladiei, program elaborat de specialişti în medicina veterinară, pe baza efectuării unor studii epidemiologice (la nivelul fiecărei ferme).   Aspecte legislative specifice   Încă din anii ’70, legislaţia comunitară a emis acte normative specifice domeniului, decizii privind împiedicarea transmiterii infecţiei cu BHV-1. Însă după alinierea majorităţii statelor de pe continent la Uniunea Europeană, Consiliul a adoptat acte legislative punctuale şi ferme privind această problemă: Decizia 2004/558/ CE, notificată şi modificată în anul 2010, prin Notificarea Consiliului C(2010)/5352, adoptată la Bruxelles, în 5 august 2010.   Pentru prevenţie, normele actuale stabilesc că, înaintea circulaţiei bovinelor dintr-o zonă al cărei statut este necoscut, în ceea ce priveşte BHV-1 să fie realizat un test cu rezultat negativ, în scopul prezenţei anticorpilor contra virusului BHV-1, pe probe prelevate în cursul unei perioade de carantină de 30 de zile premergătoare circulaţiei sau de 30 de zile de la naştere, dacă animalele au o vârstă mai mică de 30 de zile.   Conform experienţei în ceea ce priveşte aplicarea programelor aprobate pentru eradicarea infecţiei cu BHV-1, transportul direct al bovinelor din exploataţii indemne ar putea fi autorizat, cu condiţia instituirii unui sistem de canalizare, în cadrul căruia autorităţile competente din cadrul fermelor să asigure realizarea unui test suplimentar la sosire şi redirecţionarea animalelor, exclusiv către abator.   Animalele pot fi autorizate pentru intrarea într-o exploataţie indemnă de BHV-1, în rmătoarele condiţii: -         nu au fost vaccinate împotriva BHV-1, provin din exploataţii indemne de BHV-1 şi au rămas în aceste exploataţii, de când s-au născut; -         sunt transportate fără a intra în contact cu alte animale, care dovedesc o stare de sănătate inferioară; -         timp de cel puţin 30 de zile înainte de expediere sau de când s-au născut, dacă au o vârstă mai mică de 30 de zile, animalele au rămas în exploataţia de origine sau într-un spaţiu de izolare aprobat de autoritatea competentă, care este situat într-un stat membru, unde rinotraheita infecţioasă bovină este boală cu declarare obligatorie, iar pe o rază de 5 km, în jurul exploataţiei sau al spaţiului de izolare, nu a fost constatată nicio dovadă clinică sau patologică cu BHV-1, în ultimele 30 de zile; -         animalele au fost supuse, cu rezultate negative, fie unui test serologic pentru detectarea anticorpilor contra glicoproteinei gE a BHV-1, în cazul în care animalele provin dintr-o cireadă vaccinată contra BHV-1, fie (în toate celelalte cazuri) unui test pentru detectarea anticorpilor contra virusului întreg BHV-1, realizat pe o probă de sânge prelevată, în cele şapte zile premergătoare expedierii, de la exploataţii menţionate în alineatul anterior; -         la exploataţia de destinaţie, indemnă de BHV-1, toate animalele trăiesc în adăpost interior.