290
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian CHESNOIU, a avut azi, 2 decembrie 2021, o întâlnire cu reprezentanții Romalimenta - Federația Patronatelor din Industria Alimentară și ai ROMPAN - Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase.
Scopul întâlnirii a fost acela de a-i prezenta ministrului Agriculturiidificultățile cu care se confruntă industria de morărit, panificație şi produse făinoase din România în ultima perioadă.
Discuțiile au pornit de la o analiză amănunțită ce ia în calcul faptul că problemele au început din anul 2020 când, din cauza pandemiei SARS-COV2, a restricțiilor de circulație, a întreruperilor multor activități, în special HORECA, şi desfășurarea activității școlare online, producția şi vânzările din sectorul de morărit-panificație au înregistrat scăderi însemnate.
Având în vedere că prețurile la energia electrică, gazele naturale și combustibili au cunoscut creșteri semnificative care au impact asupra industriei de morărit, panificație şi produse făinoase, reprezentanții patronatelor au făcut câteva propuneri menite să atenueze șocul acestor scumpiri şi să permită populației accesul la produsele de panificație.
”Subvenția pentru tona de grâu procesată este una dintre măsurile pe termen scurt pe care vreau să le analizez împreună cu echipa din Minister. Pornind de la capacitățile de stocare a grâului de care dispunem în acest moment, la nivel de țară, este deosebit de important ca în viitor producția de grâu să fie mutată în depozite.
România produce grâu, suntem recunoscuți la nivelul întregii Uniuni Europene, noi trebuie să avem în vedere încurajarea procesării și chiar direcționarea acesteia către unitățile zootehnice.
Să nu pierdem din vedere că industria de morărit și panificație în țara noastră este una performantă, este însă nevoie și de echipamente moderne pentru că retehnologizarea fabricilor trebuie să fie făcută periodic”, a afirmat ministrul CHESNOIU.
Aplicarea unui regim de impozitare asemenea celui practicat în domeniul construcțiilor pentru salariații din sectorul morărit, panificație și produse făinoase, constituit ca un program pilot pentru lucrătorii din sectorul agricol, pescuit și industria alimentară a fost o altă măsură pe care reprezentanții patronatelor au propus-o în cadrul discuției cu ministrul Adrian CHESNOIU.
„Trebuie să avem grijă de locurile de muncă în agricultură și industrie alimentară, să oferim salarii atractive lucrătorilor din acest sector, astfel încât să asigurăm venituri decente oamenilor, dar și stabilitate sectorului.
Există deja un proiect de lege depus în Parlament, la care am lucrat împreună cu colegii mei parlamentari, prin care ne dorim să oferim facilități fiscale celor care angajează în agricultură, industrie alimentară, silvicultură și piscicultură, pe modelul celor aplicate în domeniul construcțiilor”, a completat ministrul Agriculturii.
Totodată, ministrul Agriculturii a mai afirmat că ia în calcul să aibă o discuție la nivelul aparatului guvernamental pentru acordarea de credite garantate de către stat pentru subvenționarea dobânzii pentru achiziția de sisteme energetice (panouri solare, eoliene, turbine etc.), precum și introducerea unui program pentru asigurarea independenței energetice, cu sprijinul Autorității Naționale pentru Reglementare în Domeniul Energiei.
La finalul întâlnirii, oficialul MADR i-a asigurat pe reprezentanții patronatelor că pot conta pe întreaga disponibilitate de colaborare a echipei sale pentru a servi interesele fermierilor români.