Repere

219

Rugați-vă la Sfântul Mare Mucenic Electoralie!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Autor: Ilie Stoian) Să recapitulăm, citându-l pe președintele Băsescu: ”La vremea potrivită, eu i-am spus lui Boc că mai bine e să taie din pensii, decât să majoreze TVA-ul la 24 %, dar nu m-a ascultat!” Iar, de atunci, de când fostul prim-ministru a decis ca un copil indisciplinat, totul a luat-o la vale, inclusiv în sectorul de carne al României.   Acum, orice socoteală am trage, totul e aiurea, în domeniul care ne interesează: volum de afaceri fiscalizate, consum, costuri de producție, costuri colaterale, totul! De partea cealaltă, piața neagră și, prin ea, evaziunea, au atins cote de neimaginat. Așa se întămplă că, acum puțin timp, o informație care venea din industrie ne spunea că, în ciuda a ce afirma INS-ul care în ultimul raport, din martie, îndulcea amarul folosind cine știe ce statistici, de fapt, consumul de carne și produse din carne a scăzut cu 20 %, față de anul trecut. Dacă e așa, e dezastru! O scădere de o cincime înseamnă un procent uriaș.   Cauza e simplă și am analizat-o succint în editorialul ediției de față: prăbușirea puterii de cumpărare a consumatorilor. Dar cauza esențială e nivelul uriaș al taxei pe valoare adăugată, necaz care, se pare, nu va trece cu una, cu două. Oamenii de afaceri din domeniul cărnii au făcut în permanență presiuni pentru revenirea la un nivel suportabil dar, până acum, nimic. Fie ei fermieri, fie procesatori, fie comercianți, au tot bătut drumul bătând în poarta Guvernului ori în poarta Finanțelor, dar, după gard, a părut că oficialii ar pune mai degrabă cîinii pe ei, decât să stea, să judece și să ia măsura corectă.   Apoi, la începutul anului, Asocieația Română a Cărnii anunța chiar o adevărată ofensivă pentru ca autoritățile să-și țină promisiunea ca, din această vară, să reducă nenorocitul de TVA cu nouă procente. Și, taman când speranțele păreau a prinde contur, veneau mai întâi două vești: Prima, că, pe listă, sunt produsele bio. A doua, chiar din gura premierului Victor Ponta, că mai degrabă va fi redus TVA-ul la legume și fructe. Iar, la ceva timp după prim-ministru, noua ministresă a Finanțelor, juna Ioana-Maria Petrescu, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV, anunța sec, fără a fi contrazisă ulterior de șeful său din Palatul Victoria: ”O reducere a TVA la carne și produse din carne va fi luată în discuție de abia în anul 2016”!   Șanse să se întâmple precum vrea industria? Aproape nule. Discret, ne-am interesat pe la partide, fie ele la putere, fie în opoziție, să vedem ce se mai bârfește pe această temă. Toți ne-au spus că TVA-ul va rămâne așa cum e și că nu e nicio șansă să fie diminuat în acest an. Bani la buget nu sunt. Pensiile stau să crape neplătite. Salariile pentru bugetari sunt și ele în pericol. Ioana-Maria Predescu vorbea de împrumuturi, pentru acoperirea golurilor, iar, dacă se va proceda la ceva schimbări în bine, pentru mediul de afaceri, acestea vor fi în zona impozitelor pe forța de muncă; și astea, însă, sunt cu semnul întrebării: ”Să mai vedem, să mai analizăm”, spunea premierul la finalul lui martie. Și, atunci?   Mai rămâne o șansă, una mică, iar ea ține de ”divinitatea” anilor electorali: ca toți aceia care activează în sectorul românesc de carne să se roage la Sfântul Mare Mucenic Electoralie, acela care să-l îndemne pe premier să gândească, după mintea lui, la o pomană, iar după mintea investitorilor, să ia măsura corectă, reducând TVA-ul așa cum a făcut pentru pâine. Dar Electoralie va avea puterea de a-l inspira? După cum arată semnele cerului europarlamentarelor, puțin probabil.   Să fie ceva de învățat din asta? Desigur: Pe viitor, dacă li se cere sprijinul, oamenii de afaceri să finanțeze doar politicienii care vor cu adevărat să facă treabă în binele lor și al țării. Altfel...

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2