146

Compania Salesianer va participa la cea de-a XV-a ediție a Expo-Conferința Internațională MEAT.MILK., care va avea loc în perioada 25–26 mai 2026, la Casino Sinaia. În calitate de partener al evenimentului, compania va fi prezentă în cadrul conferinței pentru a discuta cu specialiștii din industria alimentară despre soluțiile moderne de management al textilelor profesionale și despre rolul igienei industriale în siguranța alimentară.
Reprezentanții companiei vor susține o prezentare în sesiunea generală din 25 mai, în cadrul căreia vor aborda tema serviciilor textile profesionale dedicate industriei alimentare și modul în care acestea contribuie la respectarea standardelor stricte de igienă, trasabilitate și siguranță operațională.
Salesianer – Mai mult decât un furnizor. Un partener strategic pentru industria alimentară.
Salesianer este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de închiriere și igienizare a textilelor profesionale din Europa Centrală și de Sud-Est. Cu peste 100 de ani de experiență în managementul complet al textilelor și prezență în 11 țări, compania este lider regional în segmentul textilelor profesionale în regim de leasing.
Pentru industria alimentară, acest lucru înseamnă stabilitate, standardizare și siguranță operațională.
Într-un sector în care siguranța alimentară, trasabilitatea și conformitatea ESG sunt esențiale, managementul uniformelor nu mai este un serviciu auxiliar – este o verigă critică în lanțul de protecție al produsului finit.
În cadrul Expo-Conferintei Meat.Milk, Salesianer va prezenta modul în care externalizarea completă a textilelor devine un avantaj competitiv real pentru procesatorii din industria cărnii și lactatelor.
De la spălare la control complet al riscului
Modelul Salesianer presupune externalizare totală: livrare, colectare, spălare industrială, dezinfecție, mentenanță, trasabilitate individuală și gestionarea responsabilă a finalului de viață.
Pentru client, rezultatul este clar: eliminarea spălătoriilor interne, reducerea investițiilor în stocuri proprii și control documentat asupra calității și conformității.
Siguranță demonstrabilă: certificare RABC
Salesianer este singura companie din România certificată conform standardului EN 14065 (RABC – Risk Analysis and Biocontamination Control).
Certificarea garantează control microbiologic pe întreg ciclul de viață al uniformei, analiză sistematică a riscurilor și proceduri validate pentru prevenirea contaminării încrucișate. Pentru producătorii din industria alimentară, acest lucru înseamnă trasabilitate completă, auditabilitate și susținerea conformității cu standardele HACCP și ISO.
Procese proprii. Control integral.
Salesianer operează trei unități moderne de procesare în România, cu fluxuri separate curat/murdar, monitorizare a parametrilor critici și validarea proceselor de dezinfecție. Controlul integral al procesului asigură stabilitate, continuitate și reacție rapidă la variațiile de producție sau la fluctuațiile de personal.
Uniformele, halatele, șorțurile și lavetele reutilizabile sunt identificate individual și monitorizate digital, oferind transparență totală în cazul auditului.
ESG și economie circulară – din obligație în avantaj competitiv
În contextul CSRD și al presiunii ESG, modelul Salesianer susține economia circulară prin prelungirea duratei de viață a textilelor, reparații sistematice, reciclare controlată și optimizarea consumului de apă și energie. Externalizarea elimină responsabilitatea gestionării deșeurilor textile din sarcina producătorului alimentar și contribuie la reducerea amprentei de carbon.
La Expo-Conferinta Meat.Milk., invităm industria să privească uniforma profesională ca parte integrantă a sistemului de siguranță alimentară și sustenabilitate.
Salesianer – igienă certificată, procese controlate, parteneriat strategic pentru industria alimentară.
Pentru înscriere la conferință, accesați linkul dedicat și selectați secțiunea „InfoDay” pentru completarea formularului de participare: https://meat-milk.ro/page/conferinta .