Potrivit unui proiect de lege privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii, efectuarea livrării de lapte crud între producător şi prim-cumpărătorul de lapte fără încheierea contractului în forma scrisă se va sancţiona cu amendă între 500 şi 1.000 de lei, iar refuzul producătorilor de a primi în control reprezentanţii organismelor de control sau nepunerea la dispoziţia acestora a documentelor necesare efectuării controlului, cu amendă între 300 şi 500 de lei. Dacă aceste contravenţii au fost săvârşite de persoane juridice, amenzile cresc la 1.500 - 2000 de lei, respectiv 500 - 1.000 de lei. În plus, amenzi între 500 şi 1.000 de lei vor primi persoanele juridice în situaţia neutilizării unui sistem de evidenţă de către primii cumpărători, care să cuprindă balanţa intrărilor şi ieşirilor pentru cantităţile de lapte şi grăsime, transmiterea de către organizaţia de producători recunoscută la autoritatea competentă a unor informaţii eronate privind cantitatea de lapte crud care face obiectul negocierii, dar şi pentru netransmiterea de către primii cumpărători de lapte crud autorităţii competente a informaţiilor referitoare la cantitatea de lapte crud care le-a fost livrată în cursul fiecărei luni. Sursa: cugetliber.ro.