Repere

252

Sărbători fericite, să ne vedem sănătoși în 2021!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Cu puține bune și cu multe rele, anul 2020 și-a trecut rostul și zilele. Aproape sunt sigur că va fi ținut minte ca ”Anul pandemiei”. Ducă-se pe pustii!

Mulți au suferit, mulți și-au văzut afacerile puse în pericol. Ce e mai grav, mulți s-au îmbolnăvit, iar unii dintre noi s-au petrecut la cele veșnice. Nici nu mai știi de unde să apuci rostul zilei de mâine, a lunilor care vor urma, a anului care va veni. Totul e dat peste cap, iar asta e singura certitudine.

Din fericire, pentru sectoarele de carne și lapte ale României nu a fost chiar atât de rău. Chiar dacă pesta porcină africană a continuat să se manifeste cu putere, fermierii noștri au reușit să mențină o producție acceptabilă, iar luna decembrie a însemnat pentru producătorii de carne de porc o creștere, față de previziunile cam sumbre. Avicultura, oieritul și producția de carne de vită s-au menținut și ele pe linia de plutire.

De partea cealaltă, producția de lapte s-a menținut și ea în limite rezonabile, chiar dacă pentru fermierii din sudul și estul României a fost foarte greu. Chiar dacă efectivele s-au diminuat, producția s-a concentrat, oarecum, și sectorul primar al producției de lapte va continua pe această linie.

Dinspre partea procesării, deși veștile au fost ambigue, ele nu au cum să fie rele, la final de an. Cu unele fluctuații, vânzările de carne, lapte, produse din carne și lactate au fost cel puțin similare celor de anul trecut, ba chiar, în unele perioade ale anului, și pe unele segmente, peste cele din 2019.

Iar asta, în ciuda închiderii restaurantelor sau a limitării activităților din școli, fapt care a blocat pentru lungi perioade programul de lapte școlar. Asta înseamnă că firmele din România sunt solide și au manageri realiști.

Pentru agenția infoGROUP și pentru revista Meat.Milk, anul nu a fost deloc ușor. Ca fiecare, am început în forță, însă, din martie, am depus toate eforturile pentru ca programul editorial să nu aibă de suferit. Și, așa a fost:

Revistele infoCONSTRUCT, infoFERMA, infoALIMENT și Meat.Milk au apărut fără întrerupere, atât în edițiile tipărite, cât și în edițiile zilnice, online. Emisiunea Meat.Milk, care se difuzează pe Agro TV, a continuat cu succes, rămânând unul dintre titlurile de referință ale postului mai sus amintit.

Ne și putem mândri! Gândind la toate cele de mai sus, dar, mai ales, la faptul că, la începutul lunii octombrie, în ciuda tuturor dificultăților și în ciuda tuturor acelora care și-au dorit să nu reușim acest lucru, ba chiar, au acționat direct împotriva noastră, încercând să ne oprească, și dând telefoane la cunoscuți recomandându-le să nu participe la eveniment, am reușit să organizăm cea de-a noua ediție a Expo-Conferinței Internaționale Meat.Milk.

Desfășurată în condițiile impuse de criza sanitară, ediția din acest an a fost catalogată de participanți ca fiind una dintre cele mai reușite de până acum. Vă asigurăm că, în ciuda vremurilor și a unora care nu reușesc să înțeleagă că doar împreună putem depăși momentele dificile, vom continua organizarea celui mai important eveniment de profil din România, Conferința Meat.Milk, care, în 2021 va ajunge într-un moment sărbătoresc, fiind vorba despre cea de-a zecea ediție!

Detalii vom furniza în curând, dar invităm companiile încă de pe acum să bifeze în programul de participări și cea de-a X-a ediție a Expo-Conferinței Internaționale Meat.Milk, ca loc obligatoriu de prezență. Totodată, vă asigurăm că întregul program editorial va fi respectat.

Peste toate, vă asigurăm că vă vom rămâne aceiași prieteni și vom fi sprijin pentru toți aceia care ni se vor adresa, oferindu-le ample și avantajoase programe de promovare, dar și cele mai noi și importante informații la zi.

Același mesaj vizează și asociațiile profesionale din domeniile comune de activitate, chemându-le încă o dată alături de noi, în efortul comun.

La Mulți Ani, oameni buni, Crăciun fericit și să ne vedem sănătoși în anul 2021!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2