188

Scandalul prodlacta dintre olympus si basarabenii de la jlc continua in justitie

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit cotidianului Buna ziua, Brasov, grecii de la Olympus Dairy au contestat Adunarea Creditorilor in care a fost confirmat planul de reorganizare al moldovenilor de la JLC.

Tribunalul Brasov i-a ridicat, la inceputul saptamanii, dreptul de administrare al companiei Prodlacta Brasov managerului Mariana Eftimie, administrator special al companiei de la intrarea acesteia in insolventa. Pana la numirea unui director, conducerea companiei este asigurata de catre administratorul judiciar, consortiul format din companiile RVA Insolvency Specialists si Info-Dip Insolvency. In acelasi timp, compania greceasca Olympus Dairy a contestat Adunarea Generala a Creditorilor de vineri, in care fusese aprobat doar planul de reorganizare depus de creditorii din grupul de firme JLC, in timp ce planul depus de administratorul special Mariana Eftimie, in parteneriat cu actionarii greci, a fost respins. Noi avem impresia ca nu a fost ceva in regula acolo, ne-a declarat Ilias Pliastikas, directorul de operatiuni al Olympus Dairy. Totusi, potrivit unor surse prezente la intalnirea de vinerea trecuta, planul prezentat de Mariana Eftimie a fost respins de toate cele trei grupe de creditori prezente la sedinta, in timp ce votul celei de-a patra grupe – salariatii – a fost considerat pozitiv pentru ambele planuri prezentate deoarece nu a reprezentat nimeni angajatii companiei. Contestarea planului amana procesul de validare al planului de reorganizare propus de cei de la JLC pana la judecarea plangerii celor de la Olympus Dairy. La conducerea firmei brasovene ar urma sa fie numit Oleg Solomitchi (Tetra Pack). In planul propus de moldovenii de la JLC, Mariana Eftimie nu mai are propus un post de manager sau de consilier. Firmele din grupul JLC achizitionasera in urma cu aproximativ o luna creante in valoare totala de 17,390 de milioane de lei, mai mult de jumatate din totalul de 34,047 milioane lei acceptate la plata. Grupul JLC a propus in planul sau de reorganizare stingerea creantelor prin transformarea acestora in actiuni, precum si acordarea unui imprumut de 18 milioane de lei catre producatorul de lapte din Brasov, care va fi stins tot prin emisiune de actiuni. Banii vor fi folositi pentru stingerea achitarea datoriilor catre ceilalti creditori. In urma acestor operatiuni, grupul JLC va detine 70% din producatorul brasovean de lactate, in timp ce actionarul principal din acest moment – Asociatia Salariatilor si Membrilor Conducerii (PAS) Prodlacta – va detine doar 13,49% din titluri, in timp ce grecii de la Olympus Dairy ar intra la categoria si altii.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2