Stirieye

406

Se reiau discuțiile privind sistemul național de irigații
MeatMilk

Autor

MeatMilk.ro

Distribuie pe

facebooktwitter
article

Pentru a debloca situația creată prin boicotul la vot la care au procedat parlamentarii liberali, în frunte cu Nini Săpunaru, reprezentantii agricultorilor se intalnesc astazi, 6 octombrie, la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) cu Daniel Constantin, ministrul institutiei pentru a discuta despre programul național de reabilitare a sistemului de irigații.

  "Romania are are nevoie de sistemul de irigaţii, care trebuie refăcut cu orice preţ", a declarat ministrul Agriculturii Daniel Constantin, care l-a acuzat pe liberalul Nini Săpunaru, şeful Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, că ar fi boicotat proiectul, conform bursa.ro, citat de AmosNews.ro.   După cum se știe, plenul Camerei Deputaţilor nu a reuşit, miercuri, să adopte OUG 79/2013, cu amendamente ce prevedeau investiţii de 1 miliard de euro în sistemul de irigaţii, din cauza lipsei numărului suficient de voturi pentru o lege organică, în contextul absenţelor din rândul coaliţiei şi a abţinerilor PNL.

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.