276
Expo-Conferința internațională Meat.Milk 2022, care va avea loc în zilele de 6 și 7 iunie la Hotel Alpin din Poiana Brașov sub genericul ”Criză sau oportunitate? Al 12-lea ceas pentru sectoarele de carne și lapte ale României”, va da ocazia participanților să dezbată, sectorial, cele mai acute probleme ale momentului.
Ediția din acest an se va remarca mai mult ca sigur drept una dintre cele mai numeroase participări a companiilor din sectorul laptelui și lactatelor. Încă de acum, numeroase firme de procesare a laptelui și-au anunțat participarea, multe dintre acestea fiind înscrise în APRIL-Patronatul Român al Laptelui.
Special pentru acestea, dar și pentru toți participanții, agenția infoGROUP a pregătit dezbaterea Lapte-Fermieri/Procesatori, care va avea loc în după-amiaza zilei de 6 iunie, dezbatere în cadrul căreia, speakeri vor fi domnii Florin Barbu-Președinte al Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaților, Dănuț Păle-Vicepreședinte al ANSVSA, Dorin Cojocaru-Președinte APRIL și un reprezentat al Federației Crescătorilor de Bovine din România, care încă nu a fost nominalizat.
Tocmai de aceea, invităm companiile furnizoare de tehnologii și servicii destinate sectorului lactat să participe la eveniment, având o ocazie care nu trebuie ratată, pentru a-și prezenta direct factorilor de conducere ai companiilor din domeniu, cele mai noi tehnologii de procesare, ambalare, de igienă dar și pe cele destinate fermierilor.
Informații și înscrieri pe www.meat/milk/conferinta, www.meat-milk.ro, [email protected] și la telefon: 021.223.25.21.