198
Participând pentru a patra oară la cea mai importantă manifestare expozițională din lume, dedicată Industriei alimentare, și, în ciuda problemelor organizatorice, de acum, arhicunoscute, Agricola Bacău a impresionat prin profesionalismul desăvârșit cu care s-a prezentat la standuri. Principalul obiectiv al delegației Agricola, condusă de doamna Andreea Horoi, Directorul de Export al companiei, a fost extinderea operațiunilor de export, acest segment de afaceri reprezentând în prezent 10 % din activitate. Special pentru Revista Fabrica de Carne, doamna Luminița Horoi a declarat: ”În momentul de față, exportăm cu succes în Marea Britanie, Belgia, Germania, Austria și Malta, dar, în proporții mai mici, și în alte țări. De aceea, ne dorim să ne extindem operațiunile externe, dar, în egală măsură, vrem să analizăm care sunt tendințele în piața pe care activăm, la nivel european și mondial, precum și în FMGC, în ansamblul său.” Nu ne îndoim că Agricola Bacău va contabiliza cu succes șirul de întâlniri de afaceri, atât timp cât și-a promovat toată gama de produse, insistând, însă, pe produsele vedetă: Salamul de Sibiu, Puiul fericit, ouăle îmbogățite cu Omega 3, Salamul Mozaic, colecția de salamuri produsă pentru Casa Regală a României, dar și linia de produse ready-meal: picante, șnițele și halal. În premieră, la standul Agricola a fost prezentat și Salamul Levant, care va fi lansat în România în scurt timp. (Ilie Stoian-Corespondență de la Paris, 18 octombrie 2016)