În comunicat se afirmă că domnul Dragoş FRUMOSU, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, a Băuturilor, Tutunului şi Ramuri Conexe “SINDALIMENTA” a semnat protocolul de susţinere a CAMPANIEI DE REDUCERE A TVA LA CARNE ȘI LA PREPARATELE DIN CARNE. SINDALIMENTA s-a alăturat astfel demersului iniţiat în luna aprilie de către Federația Națională PROAGRO împreună cu Asociația Română a Cărnii (ARC), Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) şi Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR). “Ne-am alăturat acestei campanii pentru că o considerăm un semnal puternic pe care mediul asociativ din România îl dă clasei politice în aceste zile. Cred că forţa noastră poate duce pentru început la reducerea TVA la carne şi la preparatele din carne şi în viitor la reducerea TVA la alimentele de bază. Acesta este un proiect pentru care luptăm de ani de zile şi acum s-a creat momentul propice care ar putea determina clasa politică să ia o decizie favorabilă” Dragoş Frumosu, preşedinte SINDALIMENTA. *** Suportul tuturor românilor este extrem de important pentru succesul acestei campanii, iar platforma on-line www.taietva.ro le pune la dispoziţie metode eficiente de implicare. Orice român poate trimite un mail parlamentarilor din judeţul său, poate semna petiţia pentru reducerea TVA şi poate urmării demersurile făcute pentru îndeplinirea acestui obiectiv.