259
(Agerpres) Sistemul de reciclare trebuie să fie gândit în așa fel încât să impună penalizări pe lanț celor care sunt responsabili, nu celor care sunt mulți și proști, iar costurile să fie egale cu media costurilor din Europa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, președintele Federației Romalimenta, Sorin Minea. "Propunerea noastră pentru Ministerul Mediului este în felul următor: să se creeze o lege în care să se spună clar cine sunt responsabili, iar costurile să fie egale cu media costurilor din Europa. Sistemul de reciclare trebuie să fie gândit de către cei din minister în așa fel încât să impună penalizări pe lanț celor care sunt responsabili, nu celor care sunt mulți și proști. La ora actuală, media este undeva la 50 de euro pe tonă. Bulgaria este sub 30 de euro/tonă, pe primul loc este Germania cu 270 de euro pe tonă. La noi, la un calcul simplu iese, la cei 2 lei/kg, suma de 500 de euro pe tonă, deci aproape dublu decât cel mai mare preț din Europa. Politicos ar fi din partea doamnei ministru ca, până marți, să ne informeze că e dispusă să discute cu noi. Până marți, mai e ziua de luni. Noi nu am cerut amnistie fiscală. Este o informație falsă", a spus Minea. Patronatele și sindicatele din industria alimentară au anunțat, joi, că vor picheta în data de 9 februarie. începând cu ora 11,00, sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), ca urmare a problemelor generate de obligațiile pe care producătorii trebuie să le respecte, în sensul achitării unei penalități de 2 lei pentru fiecare kilogram de deșeu de ambalaj necolectat și nereciclat. La protest sunt așteptate peste 2.500 de persoane. În data de 25 ianuarie 2016, patronatele și sindicatele din industria alimentară au solicitat suspendarea obligației de plată a contribuției privind reciclarea ambalajelor până la crearea unui cadru legislativ "transparent, echitabil și controlabil" pentru toți actorii din lanțul de reciclare, solicitând la unison demiterea ministrului Mediului pentru proasta gestionare a sistemului de colectare și reciclare și lipsa de control a autorităților. Reprezentanții industriei de conserve din România și cei din piața laptelui au afirmat că plata taxei de reciclare de 2 lei/kilogramul de ambalaj va aduce falimentul multor fabrici de profil și disponibilizarea a peste jumătate dintre angajați din aceste sectoare, toate aceste costuri urmând să fie plătite din buzunarele consumatorilor. Ministerul Mediului preciza, pe 21 ianuarie, într-un comunicat de presă, că intenția autorităților din domeniu nu este de a aplica penalități pentru fiecare kilogram de deșeu nereciclat, ci de a impulsiona un sistem funcțional de management al deșeurilor de ambalaje care să nu plaseze România în nefericita situație a unui infringement pe această temă, caz în care penalitățile europene ajung și la 200.000 euro pe zi. Miercuri, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristina Pașca Palmer, a declarat, după ședința săptămânală de Guvern, referitor la scandalul reciclării ambalajelor, că va avea loc o întâlnire tehnică între ministere și discuții cu producătorii în vederea identificării unor soluții pe acest subiect.