129

Statele UE au liberatea de a decide dacă vor cultiva OMG

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Statele UE au libertatea de a decide, fiecare în parte, dacă vor cultiva OMG, s-a decis ieri, după ce membrii Parlamentului European au tranșat prin vot, subiectul fierbinte al cultivării organismelor modificate genetic. Majoritatea voturilor (au fost exprimate 480 de voturi pentru, 159 contra și 58 de abțineri) au fost în favoarea libertății de alegere pentru statele membre. Cu alte cuvinte, fiecare țară a primit libertatea de a decide dacă pe suprafața sa se poate face agricultură cu organismele modificate genetic deja omologate în UE.

Pentru fermierii producători de lapte, acest fapt va avea urmări decisive, în privința furajării animalelor. Până în acest moment, MADR nu a emis nicio opinie, privind votul de ieri din Parlamentul European. Cu toate acestea, unii analițti europeni afirmă că votul este în concordanță cu negocierile care se desfășoară în această perioadă cu Statele Unite, privind Tratatul de Liber-schimb dintre Uniunea Europeană și partenerul Nord-Atlantic. Pentru a intra în vigoare în această primăvară, noua directivă urmează să primească acordul formal al Autorității Europene pentru Siguranță Alimentară (EFSA). Înainte ca un stat membru să adopte astfel de măsuri, legislaţia cere o procedură care să le permită companiilor producătoare de OMG să îşi dea acordul pentru interdicţii asupra autorizaţiilor lor de punere pe piaţă. Legea prevede că un stat membru poate impune restricţia unilateral, dacă o companie nu este de acord. În prezent, în UE, opt culturi modificate au primit undă verde, iar din 1998, porumbul MON 810 al americanilor de la Monsanto se cultivă cu succes în statele membre, unde 90% din producție este concentrată în Spania. Votul de astăzi din PE ar putea reprezenta semnalul prin care și restul de 7 culturi să intre în agricultura europeană. Noua lege privind politica OMG-urilor este văzută drept o decizie politică cu câștig sigur. Astfel, pe de o parte, statele care s-au exprimat deja complet împotriva culturilor modificate genetic își pot păstra linia fără a fi obligate să facă vreo justificare. De cealaltă parte, restul țărilor pot alege singure ce vor permite fermierilor să cultive. Singura problemă va fi cea a polenizării încrucișate, chestiune tranșată clar de Matthias Groote, purtătorul de cuvânt al Comisiei de Mediu, Sănătate Alimentară și Sănătate Publică. Acesta a specificat că fermierii nu vor fi despăgubiți pentru contaminări, adică dacă în recoltele lor vor fi depistate urme de culturi modificate genetic. Totuși, având în vedere cazuri anterioare la granița dintre Brazilia și Paraguay, nu este exclusă contaminarea între culturile aflate în state vecine, cu politici diferite în privința OMG-urilor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2