Ferma

191

Statul va acorda garanții de 80 % la împrumuturile pentru cumpărarea terenurilor

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a întâlnit la sediul instituţiei cu reprezentanţii băncilor comerciale în scopul identificării celor mai bune soluţii care să contribuie la finanţarea şi dezvoltarea agriculturii în perioada următoare.   Întâlnirea de astăzi a avut loc în contextul preconizatelor modificări legislative prevăzute în Programul de Guvernare, respectiv iniţiativa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a modifica OUG 43/2013, în scopul îmbunătăţirii accesului la finanţare al fermierilor români în anul 2017.   În cadrul discuţiilor ministrul Petre Daea a prezentat proiectul de actul normativ, aflat în dezbatere publică pe site-ul www.madr.ro, secţiunea Transparenţă decizională - Proiecte de acte normative. Ministrul a explicat că acest act reglementează cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor, al beneficiarilor PNDR 2014-2020 și POPAM 2014-2020, cu scopul achiziţiei de terenuri agricole, precum şi  dezvoltării afacerilor în domeniul producției vegetale, zootehnice și acvaculturii, creșterea producției destinate pieței interne și externe și a calității acesteia. Printre facilităţile propuse prin intermediul acestui proiect, menționăm:   - Pentru cumpărarea de terenuri se acordă garanții de stat de până la 80% din valoarea creditului, iar diferența se asigură cu terenul cumpărat; - Garantarea creditelor acordate beneficiarilor de către instituțiile finanțatoare pentru investiții specifice în agricultură în valoare de până la 3 milioane de euro; - Creditul din capitalul de lucru devine credit cu accesibilitate garantată de 80% de către stat și de un procent de 20% alte garanții, în condițiile băncii; - Pentru achiziția de teren se vor acorda credite în funcţie de condiţiile băncilor, pe o durată de 10 sau 15 ani. - Dobânda la creditele pentru fermieri va fi de 2% peste ROBOR, iar comisionul FGCR redus de la 3,8 %la 2%.   Participanţii prezenţi la această întâlnire au apreciat că instrumentul este util în folosul fermierilor, acesta urmând să parcurgă toate etapele de validare juridică. La întâlnire au fost invitate să ia parte următoarele bănci comerciale: Alpha Bank România, BRD-Groupe Societe Generale, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, OTP Bank România, Piraeus Bank România, Raiffeisen Bank, Unicredit Bank

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2