257
Cum poate Inteligența Artificială (AI) să anticipeze așteptările consumatorilor, acționând uman și adaptat la context? Cum se raportează aceștia la AI?
Și cum pot folosi brandurile creativ soluțiile AI pentru a-și dezvolta businessul și a fi mai aproape de consumatori? La aceste teme și-au propus să răspundă Profero și iSense Solutions, prin Creativity meets A.I.: 6 ways to use Artificial Intelligence in Marketing, noul studiuBOLD by Lowe Group, transmis redacției Meat.Milk.
Digitalizarea, o prioritate critică
„Trăim vremuri care au făcut ca digitalizarea să devină o prioritate critică pentru continuitatea business-ului, au determinat companii să reconfigureze fundamental modul în care operează, comunică și interacționeazăcu publicul și i-au făcut pe oameni să consume altfel produse, servicii și media, cu schimbări care își vor păstra efectele și în viitor.
În fața noilor provocări, tehnologiile de top au capacitatea să ofere răspunsuri eficiente din punct de vedere logistică și costuri și cu posibilități extraordinare la nivel de creativitate. Iar dacă, înainte, inteligența artificială era, poate, un nice to have și un semn al early adopter-ilor, în contextul actual, AI poate fi vectorul relansării sau consolidării brandurilor, prin relevanță și ultra-personalizare”, a spus Andreea Dinescu, Managing Partner Profero.
6 Capabilități
Specialiștii Profero au identificat 6 capabilități ale inteligenței artificiale pe care brandurile le pot valorifica:
1. Inteligența artificială facilitează înțelegerea lumii reale, prin identificarea gesturilor, obiectelor, oamenilor sau a sunetelor, cu ajutorul senzorilor video, audio sau de alt tip. Folosind aceste date, brandurile pot crea experiențe care le oferă consumatorilor feed back în timp real la acțiunile lor.
2. Mecanismele de deep-learning permit tehnologiei să genereze texte, imagini, conținut video și audio care nu existau anterior, ceea ce ajută brandurile să creezeconținut cu un nivel foarte mare de personalizare, în mod complet digital.
3. AI integrează mecanisme avansate care permit crearea de interacțiune cu consumatorii, simulând, cu o foarte mare acuratețe, comportamentul uman, capacitate care se poate traduce în conturarea unuibrand voice unic.
4. Inteligența artificială procesează volume enorme de informații, rezolvând calcule, analize și alte task-uri în timp record sau chiar instant, fapt ce oferă brandurilor posibilitatea să utilizeze în moduri unice datele pe care le dețin.
5. Dispozitivele de tip wearable, precum brățările smart, sunt capabile să citească datele biometrice ale utilizatorilor în timp real, o resursă valoroasă pe baza căreia brandul poate răspunde ultra-personalizat la nevoile consumatorilor,diferențiindu-se astfel pe piață.
6. Pe baza datelor colectate, algoritmii identifică tendințe la nivelul pieței sau al comportamentului consumatorului. Astfel, brandurile pot defini modele noi, care sporesc capacitatea de inovare.
Consumatorul român și tehnologia AI
În continuare, studiul iSense Solutions pentru BOLD by Lowe Group analizează relația consumatorilor români cu tehnologiile AI, în prezent. Materialul se bazează pe un eșantion de 512 utilizatori de internet din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18-50 de ani, iar datele au fost culese în luna martie 2020[1].
„Datele indică o discrepanță între nivelul general de familiaritate cu termenul de inteligență artificială și gradul în care consumatorii identifică și înțeleg cum funcționează soluțiile AI și, în definitiv, ce pot face acestea pentru ei, dacă și cum le pot îmbunătăți viața. În același timp, un segment important de public, cu o pondere mai mare în rândul tinerilor, are deja aceste cunoștințe și este considerabil mai deschis la utilizarea tehnologiilor AI, inclusiv în ceea ce privește comunicarea cu brandurile”, spune Alina Zelezneac, Research Manager iSense Solutions.
Cercetarea arată că 96% dintre persoanele din mediul urban au auzit despre inteligența artificială, dar numai 40% spun că au interacționat cu aceste tehnologii, deși aproape toți declară că au folosit în ultimul an servicii care integrează AI, precum Facebook feed (74%), recomandări online de shopping (73%), asistenți personali smart (59%), filtre de spam pentru e-mail (53%), algoritmi predictivi de căutare (38%), asistenți virtuali (34%) și chatboți (21%).
Trei sferturi dintre români spun că pot explica în ce constă inteligența artificială, în timp ce restul nu sunt siguri sau nu pot face acest lucru. Totodată, românii cred că soluțiile AI pot rezolva problemele cu care ne confruntăm (67%), înlocui job-urile oamenilor (66%), opera sisteme de supraveghere a populației (42%), controla lumea (12%) și mintea oamenilor (11%).
Cam neîncrezători în AI
Numai 35% dintre românii din mediul urban au încredere, în prezent, în capacitatea AI de a oferi customer service la aceeași calitate precum o persoană reală, însă 52% consideră că, pe termen lung, inteligența artificială are potențialul să îmbunătățească nivelul acestui serviciu.
În ceea ce privește transmiterea de date personale pentrua beneficia de servicii de o calitate mai bună, cu ajutorul AI, cele mai multe persoane se simt confortabil să ofere adresa de e-mail (60%), numele și prenumele (57%) și numărul de telefon (54%), iar la polul opus se situează adresa de domiciliu (24%), valoarea venitului pe gospodărie (13%), informațiile de identificare personală (12%), valoare venitului individual (11%) și datele bancare (5%).
La capitolul domenii, unde consumatorii declară că se simt confortabil cu integrareasoluțiilor de inteligență artificială, primul loc este ocupat de retail-ul online (65%), urmat de telecomunicații (59%), recomandări personalizate în zona auto (58%),sistemul financiar/de investiții (54%), banking (53%), iar pe ultimul loc se situează serviciile de administrație publică (43%).
[1]Gradul de eroare este de +/- 4,33% la un nivel de încredere de 95%.