"Ne propunem pentru 2012 sa acordam sprijinul financiar pentru sectorul de bovine si ovine aproape de plafonul maxim aprobat pentru zootehnie de Comisia Europeana, respectiv de 219 milioane de euro pentru bovine si aproape 80 de milioane de euro la ovine si caprine. Acest sprijin pe exploatatie se va acorda dupa finalizarea controalelor, probabil incepand cu luna septembrie. Vrem sa dam acest semnal sectorului de crestere a bovinelor si ovinelor mai ales ca toate aceste sume se contorizeaza pentru bugetul anului 2013", a precizat Constantin. Daniel Constantin a adaugat ca subventionarea sectorului de bunastare la porc se va face din fonduri europene, masura fiind trecuta in Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR). "Pe porc am gasit o solutie, respectiv sa trecem sprijinul prin PNDR si astfel sa continuam plata, dar pentru sectorul avicol avem o problema cu documentatia, care nu a fost pregatita din timp si nu putem sa o trecem in acelasi timp cu sprijinul pentru bunastare la porc. Va trebui sa facem un efort de la bugetul de stat deoarece rectificarea care se anunta in august nu ne va ajuta. Bugetul nu poate satisface toate sectoarele de activitate", a mai precizat Daniel Constantin.