eye

313

Tamas Nagy: Vom simplifica acordarea subvențiilor pentru bovine, ovine și caprine
MeatMilk

Autor

Distribuie pe

facebooktwitter

Publicat pe

2014 aprilie 10

article

Problemele cu care se confruntă fermierii din județul Covasna au fost discutate la finele săptămânii trecute de către  producătorii agricoli în prezența secretarului de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tamas Nagy. Acesta i-a asigurat pe crescătorii de bovine că vor avea subvenția în cont înainte de sărbătorile pascale. Conform covasnamedia.ro, discuțiile lui Nagy cu fermierii din Covasna au fost concentrate. Secretarul de stat le-a spus acestora că subvenţiile acordate crescătorilor de bovine o  să ajungă în conturi până la Paști și a explicat faptul că, de asemenea, se va simplifica şi sistemul subvenţiilor acordate crescătorilor de ovine, caprine şi bovine. Până acum, în mai multe rânduri, termenul-limită pentru depunerea cererilor de subvenţie a fost prea scurt, iar subvenţiile au fost acordate după un sistem de criterii dificil –, dar de-acum încolo trebuie depusă doar o cerere adresată APIA. Aşadar sistemul se simplifică, iar fermierii vor fi mai puțin împovăraţi de birocrație. (Mai multe, pe www.covasnamedia.ro)

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.