(Autor: Teodora Chiorean) Identificarea şi individualizarea bovinelor sunt operaţiuni absolut necesare în procesul creşterii şi exploatării acestei specii, la planificarea şi urmărirea activităţii de reproducţie, în acţiunile legate de procesul de ameliorare, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni cu caracter sanitar-veterinar. Individual, într-un grup În scopul identificării unui animal dintr-o fermă sau cireadă, în orice împrejurare şi pe tot parcursul vieţii acestuia, se folosesc în practică diferite semne convenţionale sau mărci speciale aplicate pe diferite regiuni ale corpului. Taurinele pot fi identificate după o serie de însuşiri proprii, care sunt înscrise în fişa genealogică sau în registrul de crescătorie, între care: rasa, culoarea şi particularităţile de culoare, sexul, talia, fenogrupa sanguină etc. Cu toate acestea, identificarea unui individ dintr-un grup este foarte dificilă şi puţin expeditivă. Ca urmare, este necesară individualizarea animalelor folosind diferite procedee, recurgând la realizarea unor semne distinctive, care să facă posibilă recunoaşterea unui animal în masa celorlaţi indivizi. Pentru individualizare, la naştere, fiecărui individ i se atribuie un „număr matricol”, care se menţine de-a lungul vieţii animalului respectiv, fiind aplicat pe corp, printr-un anumit procedeu. Totalitatea semnelor aplicate pe corpul animalului, în vederea identificării acestuia, constituie „marca animalului”, iar operaţiunea practică de însemnare poartă numele de „marcare”. O bună marcare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: -         să poată fi citită cu uşurinţă; -         să fie simplă şi ieftină; -         să se menţină până la sfârşitul vieţii animalului; -         să nu producă dureri mari şi să nu pericliteze starea de sănătate a acestuia; -         să nu deprecieze calitatea pielii; -         să nu poată fi modificată uşor sau înlocuită. În practică, se folosesc două procedee de marcare: de scurtă durată (provizorie) şi de lungă durată (permanentă). Marcarea de scurtă durată (provizorie) Acest procedeu se foloseşte pentru identificarea ocazională a animalelor, precum: -         acţiuni sanitar-veterinare (tratamente, vaccinări) sau de reproducţie; -         prezentarea animalelor la expoziţii şi/sau târguri; -         livrări către îngrăşătorii, abatoare etc; -         identificarea temporară a viţeilor nou-născuţi. Aplicarea de plăci sau rondele pe diferite regiuni corporale se poate utiliza la toate categoriile de taurine. Pentru marcare, se pot folosi plăci de diferite forme şi culori, realizate din materiale uşoare şi ieftine (plastic, metal, lemn), prevăzute cu un orificiu prin care este trecută o sfoară, o cureluşă sau un lanţ, care se fixează pe gâtul animalului, pe corn sau la coadă. Pe această plăcuţă sunt înscrise, cu diferiţi coloranţi sau prin imprimare ştanţată, unele semne convenţionale specifice. Aplicarea cu plumbi se realizează prin încojurarea unuia sau ambelor coarne cu o sfoară, capetele acesteia fiind unite şi trecute prin orificiul unei piese din plumb de formă rotundă. Fixarea acestei piese se face cu ajutorul unui cleşte special, imprimând pe una din suprafeţele plumbului cifre sau alte semne convenţionale, care constituie marca provizorie a animalului. Aplicarea unor substanţe colorate pe păr este o metodă frecvent utilizată de către fermieri şi constă în vopsirea unor semne pe diferite regiuni corporale (cap, spinare, crupă). Tunderea părului pe diferite regiuni corporale se execută cu ajutorul unor foarfeci curbate, eliminând părul de pe gât, spinare, crupă sau coapsă, sub forma unor cifre, litere sau diferite semne convenţionale. Această metodă se foloseşte frecvent în unităţile de industrializare a cărnii, în acţiunile de îngrăşare sau sacrificare.   Marcarea de lungă durată (permanentă) Acest procedeu asigură individualizarea animalelor până la ieşirea din sfera exploatării, realizându-se prin mai multe metode folosind: mărci metalice sau din plastic, tatuarea, criomarcarea. Cele mai frecvent utilizate sunt crotalia şi mărcile din material plastic. Marca de tip crotalie este format dintr-o lamă dreptunghiulară, având la unul din capete o perforaţie, iar la celălat capăt un nit. Lama este îndoită sub formă de patrulater, având o ramură mai lungă, pe care este ştanţat numărul matricol. Crotaliile au forme şi dimensiuni diferite şi se aplică cu un cleşte special, cu ajutorul căruia se realizează atât perforarea urechii animalului (prin intermediul unei piese active), cât şi nituirea crotaliei. Fazele de lucru, la aplicarea crotaliei, sunt: -         contenţia animalului în poziţie ortostatică; -         alegerea locului de dezinfecţie; -         aplicarea crotaliei la marginea superioară a urechii, la confluenţa treimii proximale cu treimea mijlocie, într-o zonă mai puţin vascularizată; -         perforarea urechii prin strângerea puternică a braţelor cleştelui, -         verificarea mărcii; -         introducerea crotaliei în ureche cu latura lungă de jos în sus, în aşa fel încât numărul matricol să fie pe faţa anterioară a urechii; -         pentru nituire, se introduce nitul în orificiul de pe ramura opusă crotaliei, se fixează în locaşul destinat acestui scop, din partea lateral a cleştelui. Prin presare se produce nituirea, apoi se verifică corectitudinea acesteia. Mărcile tip “fluturaş” sunt confecţionate din material plastic de diferite forme, dimensiuni şi culori. Pentru fixarea acestui tip de mărci se folosesc cleşti speciali, perforarea urechii şi fixarea “fluturaşului” derulându-se într-o singură fază de lucru. Utilizarea acestor mărci prezintă avantajul identificării animalelor cu uşurinţă, de la distanţă şi fără a fi necesară contenţia animalelor. Există şi mărci de acest fel, confecţionate din material poros, care poate fi uşor îmbibat cu insecticid şi care au o largă răspândire în multe ferme situate în ţările cu climat cald. Mărcile metalice, precum şi cele din material plastic, oricare ar fi tipul lor, prezintă dezavantajul că se menţin pe o durată relative scurtă (se rup prin agăţare), motiv pentru care, periodic, animalele trebuie verificate procedând la înlocuirea mărcilor pierdute. Tehnica marcării prin tatuare constă în perforarea dermului cu ajutorul unor ace fixate pe o plăcuţă din material plastic, ace care conturează forma unor cifre/litere şi impregnarea acestor perforaţii cu un colorant ce nu poate fi metabolizat de organismul animal. Tatuarea are avantajul menţinerii unui timp îndelungat şi este o metodă ce se pretează a fi folosită îndeosebi la rasele de taurine cu pielea depigmentată. Pentru tatuare se foloseşte un cleşte care, pe un braţ se fixează plăcuţele cu ace, iar pe celălalt braţ există o placă din cauciuc dur sau lemn, care menţine urechea plană, în vederea perforării. Se recomandă ca acest procedeu de individualizare să se aplice la viţei, în primele două-trei zile de viaţă, pe faţa internă a urechii stângi. În afară de tatuajul urechii, se mai practică tatuajul pe uger, utilizând cifre mai mici. Criomarcarea este o metodă de marcare relative frecventă, folosită pentru individualizarea taurinelor. Această metodă constă în imprimarea numărului matricol al animalului cu ajutorul unor dangale, răcite la temperaturi foarte scăzute. Ca agenţi de răcire (criogenici) se pot utiliza zăpada carbonică sau azotul lichid. Principiul acestei metode constă în aceea că, prin folosirea temperaturilor scăzute, în funcţie de timpul de menţinere a dangalelor în contact cu pielea animalului, se distrug fie celulele melanofore (care sintetizeză pigmentul din firele de păr) din bulbul pilos, fie bulbul pilos.